Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cine va continua lucrările la Bulevardul Prelungirea Ghencea? Mesajul lui Nicușor Dan pentru Ciprian Ciucu

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 29 decembrie 2022

Deși și-a anunțat decizia de a lansa licitații pentru reproiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe tronsoanele 3 (Râul Doamnei – Valea Oltului) și 4 (Valea Oltului – DNCB) ale Bulevardului Prelungirea Ghencea, primarul general, Nicușor Dan, s-a declarat dispus să cedeze Primăriei Sectorului 6 pe oricare dintre cele două porțiuni în vederea continuării proiectului. 

Întrebat joi, 29 decembrie, dacă este de acord să cedeze tronsonul 3 către Primăria Sectorului 6, așa cum primarul Ciprian Ciucu a transmis că și-ar dori, Nicușor Dan a răspuns: „Dacă vine, i-l dau”.

Pe de altă parte, Nicușor Dan a transmis că lucrările la tronsonul 2 (Râul Doamnei –  Strada Brașov) s-au încheiat, astfel încât compania municipală se va concentra pe tronsonul 1 (Strada – Brașov – Terminalul Tramvaiului 41).

„Tronsonul 2 este gata. Demolările pe tronsoanele 1, 3 și 4 sunt gata. Pe tronsonul 1, care este cel mai simplu, Trustul de Clădiri Metropolitane a început lucrările. Pe celelalte două le vom scoate în achiziție. Durează 6 luni până se termină procedurile”, a declarat Nicușor Dan.

Administrația Firea a încheiat cu compania municipală Trustul de Clădiri Metropolitane un contract, în valoare de 465 milioane lei fără TVA, pentru modernizarea Bulevardului Prelungirea Ghencea, un proiect extrem de important pentru îmbunătățirea mobilității în zona de vest a orașului.

Proiectul a debutat pe septembrie 2019 și ar fi trebuit finalizat în doar 2 ani. Cu toate acestea, lucrările au avansat extrem de lent din cauza problemelor de finanțare și a capacității slabe a constructorului. În prezent se lucrează doar pe un tronson, în lungime de circa 700 metri, situat între Bulevardul Râul Doamnei și Strada Brașov.

Ce prevede proiectul

Noua artera, în lungime de aproximativ 6 km, va avea cale dubla de tramvai, două benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete cu dublu sens, trotuare si spatii verzi intre acestea si partea carosabila.

Totodată, se va mai realiza si un nod intermodal (tramvai 41, autobuze si microbuze ale liniilor preorășenești) precum si o parcare de tip park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsa, ulterior, pana la 500 de locuri.

Proiectul începe pe Bulevardul Ghencea, de la Terminalul tramvaiului 41, traversează intersecția cu strada Brașov, se continua cu Prelungirea Ghencea, se intersectează cu principalele străzi și se termina la intersecția cu Centura Municipiului București, într-un nod intermodal.

Valoarea actuală a lucrărilor este de 599,5 milioane fără TVA, sumă la care se adaugă cheltuielile cu exproprierile.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii