Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cine sunt procurorii care se luptă să ajungă lângă Kovesi la Parchetul European

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 19 ianuarie 2021

Ministerul Justiției a transmis, marți, lista procurorilor ce îndeplinesc criteriile de participare la interviu în cadrul concursului pentru cele 15 posturi de procuror european în cadrul Parchetului European (EPPO), structură condusă de Laura Codruța Kovesi. Printre cei 14 candidați se remarcă procurori care au fost în atenția publică în ultimii ani, prin prisma dosarelor instrumentate sau a funcțiilor deținute.

În urma negocierilor dintre Ministerul Justiției și Prim-procurorul șef european, Laura Codruta Kovesi, România urma să trimită 15 procurori la EPPO, însă, în urma procesului de selecție, doar 14 procurori au fost admiși pentru proba interviului.

Cine sunt procurorii care vor să ajungă la EPPO

Camelia-Elena Grecu a condus DNA ca interimar, după plecarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea parchetului. A candidat, la începutul anului 2020, pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție.

Camelia Elena Grecu a fost procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, între 2009 și 2016.

Procurorul Grecu a mai candidat pentru funcția de procuror-șef al DNA și în 2018, când ministru al Justiției era Tudorel Toader.

Elena Hach a fost membru în Oficiul pentru combaterea spălării banilor, ca reprezentant al Parchetului General și a mai ocupat funcția de șef al Serviciului legislație și documentare din cadrul CSM. În anul 2020, a candidat pentru postul de adjunct al procurorului-șef din cadrul DNA.

În perioada ianuarie-iunie 2013, Elena Hach a fost membru interimar al CSM, iar în perioada 2013 – 2018 a fost membru al plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. În septembrie 2018, a demisionat din funcţia de membru al Consiliului Director al Asociaţiei Procurorilor din România, nemulţumită de modul în care asociaţia a fost reprezentată în şedinţa CSM din 19 septembrie 2018, în care a fost adoptat Regulamentul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. În prezent este procuror delegat la DNA.

În anul 2012, Elena Hach a candidat la funcţia de procuror general.

Florentina Mirică, o apropiată a Laurei Codruța Kovesi, a fost în atenția publică în mai multe rânduri, când Inspecția Judiciară a lansat acuzații de presupuse abateri disciplinare. În anul 2020, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins acuzațiile lansate de Inspecția Judiciară.

La finalul lunii octombrie 2020, Instanța Supremă a dat câștig de cauză procurorilor din CSM într-un alt caz în care aceștia au respins acuzațiile Inspecției Judiciare, lansate față de Mirică.

CITEȘTE ȘI: Inspecția Judiciară mai încasează o lovitură de la CSM | O apropiată a Laurei Codruța Kovesi scapă de acuzațiile de abateri disciplinare

În mandatul lui Tudorel Toader, Florentina Mirică a candidat, fără succes, la șefia DNA.

Florin Bogdan Munteanu a fost șef al DNA Iași în perioada 2014-2018, dar în prezent activează în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Jean-Nicolae Uncheșelu este procurorul care i-a trimis în judecată pe Victor Ponta și pe Dan Șova în dosarul „Turceni-Rovinari”.

Dana Manuela Ana este procuror în cadrul DNA, șefa Secției a 2-a de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, din 15 mai 2020.

Printre ceilalți procurori admiși pentru proba interviului se numără: Cristina Dana Bunea, Paul Chiosac, Claudia Irina Chivu, George Nica, Constantin Irina, Alexandru Silviu Lascu, Bogdan Florin Munteanu, Gianina Oreviceanu și Gabriela Popa.

Care va fi domeniul de activitate al EPPO

EPPO va ancheta și urmări penal fraude și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE: fraudele la cheltuielile și veniturile bugetului UE, fraudele legate de TVA (dacă implică cel puțin 2 state membre și prejudiciul este de cel puțin 10 milioane euro), spălarea de bani provenind din sumele fraudate de la bugetul UE, corupția activă și pasivă și deturnarea de fonduri care aduc atingere intereselor financiare ale UE, participarea la o organizație criminală dacă principalele activități constituie infracțiuni ce aduc atingere bugetului UE. În cazul în care o infracţiune are repercusiuni la nivelul Uniunii, ceea ce impune desfășurarea investigației de către EPPO sau ar putea fi săvârşită de funcționari sau alți agenți ai Uniunii sau membri ai instituțiilor Uniunii, chiar dacă prejudiciul este inferior sumei de 10 000 EUR, EPPO își poate exercita competența”, a precizat sursa citată.

Calendarul procedurii de selecție

„În continuare, procedura de selecție se va desfășura potrivit următorului calendar:

19-22.01.2021 – Programarea și stabilirea eventualelor aspecte tehnice cu candidații;

25-28.01.2021 – Interviul în fața Comisiei de selecție;

29.01.2021 – Afișarea rezultatelor selecției;

29-02.02.2021 – Transmiterea listei candidaților pentru funcția de procuror european delegat Procurorului-șef european”

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *