Cine este Partidul DREPT, formațiunea formată din trasești de la USR, AUR, PNL, PSD și UDMR. Miza privind candidatura la președinție a lui Mircea Geoană
Conducerea Camerei Deputaților a blocat marți cererea depusă luni de zece deputați pentru desemnarea Partidului DREPT ca partid politic parlamentar pe motiv că cererea nu a fost depusă în timp util, relatează G4Media.
Fostul deputat USR Marian Lazăr, exclus luni din partid, a anunţat marţi în plenul Camerei Deputaţilor că solicită, alături de alţi nouă colegi deputaţi, ca Parlamentul să notifie Autoritatea Electorală Permanentă că „Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi” (DREPT), conform legii, este partid parlamentar. El a enumerat deputaţii care vor aparţine acestei formaţiuni:
- Ion Marian Lazăr – exclus luni din USR;
- Daniel Gheba – deputat ales pe lista USR. În anul 2023 a trecut la AUR;
- Radu Tudor Ciornei – deputat ales pe lista USR în circumscripția Suceava;
- Daniel Florea – fost primar PSD al Sectorului 5. În 2020 a fost ales deputat din partea PSD, iar în 2023 a trecut la AUR;
- Liviu Ioan Balint – deputat la al doilea mandat. Pentru primul a fost ales pe lista PMP, însă ulterior a trecut la PSD. În 2020, a fost ales în Parlament pe lista PNL;
- Gheorghe Pecingină, deputat PNL de Gorj. În octombrie 2023 a fost exclus din partid;
- Daniel Liviu Toda – deputat ales din partea PLUS. În iunie 2022, a trecut la REPER, partidul nou înființat de Dacian Cioloș;
- Ichim Cristian – deputat ales din partea PLUS. La fel ca celălalt coleg, în iunie 2022, a trecut la REPER;
- Florică Ică Calotă – deputat la al treilea mandat. A trecut pe rând prin PNL, ALDE, Pro România, ALDE, PNL și AUR;
- Apjok Norbert – deputat ales pe lista UDMR. A fost exclus din partid, după ce s-a descoperit că a mințit că are studii superioare.
Partidul DREPT este fondat de către un anume Iulian Nămoloșanu, domiciliat în Bacău, iar funcția de președinte este ocupată de Alexandru Gâdiuță. Acesta din urmă ocupă funcția de viceprimar al Sectorului 6. El a fost exclus din USR după ce a fost acuzat de colegii de filială că ar fi facilitat angajarea unor colegi de partid, loiali, la instituţiile din subordine. Din conducerea partidului mai fac parte alți doi foști membri USR Sector 6, Marius Ungureanu, și Gicu Zainea.
Vehicul electoral pentru Geoană?
Alexandru Gâdiuță a candidat din partea DREPT la ultimele alegeri pentru funcția de primar al Sectorului 6, în care a obținut doar 721 de voturi, adică 0,59%. Gâdiuță este un apropiat al fostului europarlamentar USR, Vlad Gheorghe, exclus la rândul său din partid. Cei doi s-au promovat pe aceleași corturi electorale la ultimele alegeri, cu toate că Vlad Gheorghe a candidat la alegerile pentru Parlamentul European din postura de independent.
Un alt independent, Mircea Geoană, putea beneficia de susținerea DREPT la alegerile prezidențiale. Fostul șef al PSD a demisionat marți din funcția de secretar general al NATO și, conform tuturor probabilităților, ar urma să își anunțe candidatura pentru cea de șef al statului, iar partidul condus de Gâdiuță i-ar putea servi ca vehicul electoral. Informația a fost dezvăluită luni de către deputata USR, Cristina Prună.
Mai exact, potrivit G4Media, în eventualitatea în care DREPT reușește să devină partid parlamentar, va avea dreptul să își numească reprezentanți în secțiile de votare.
Sursa foto: Facebook / Alexandru Gâdiuță
Comentarii