Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CFR a lansat licitația pentru proiectarea completă a 106 km din calea ferată ce leagă Moldova de Transilvania

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 4 aprilie 2021

CFR SA a lansat, în această săptămână, licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic necesare modernizării liniei de cale ferată Apahida – Suceava, subsecțiunea 2 Ilva Mică- Pojorâta (106 km).

Valoarea estimată pentru serviciile de elaborare a Studiului de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic este de circa 73 milioane lei fără TVA. Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 10 mai 2021.

Termenul de realizare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic este de 23 de luni.

Anterior CFR SA a lansat licitațiile pentru proiectarea subsecțiunilor Apahida-Ilva Mică și Pojorâta-Suceava.

Linia de cale ferată Ilva Mică – Pojorâta, situată pe linia 502, este linie dublă electrificată de la km 59+501 până la km 66+775 și simplă electrificată de la km 0+665 până la km 77+680. Circulația trenurilor de călători și marfă se desfășoară cu restricții și limitări de viteză care depășesc considerabil timpul de mers al materialului feroviar rulant. Anual se execută lucrări de întreținere și reparație, însă resursele bugetare limitate nu acoperă volumul mare de lucrări și se intervine doar în punctele care necesită lucrări urgente pentru punerea în siguranță a liniei.

Context

Linia de cale ferată Apahida-Suceava, parte din rețeaua centrală TEN-T, asigură prin tronsoanele Coșlariu – Apahida și Suceava – Pașcani legătura între Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică (Curtici – Arad – Coșlariu – Sighișoara – Brașov – București – Constanța) și traseul fostului Coridor pan-european 9 (Giurgiu – București – Ploiești – Focșani – Bacău – Pașcani – Iași – Ungheni).

Sursa foto: https://forum.peundemerg.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW