Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ce măsuri propune USR pentru Educație: Desființarea inspectoratelor școlare, reforma curriculară și update-ul digital al școlilor

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 17 octombrie 2021

Corina Atanasiu, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, ce s-a ocupat de componenta de educație din Planul Național de Redresare și Reziliență, este propunerea USR pentru Ministerul Educației. Dacă Guvernul Cioloș va primi votul parlamentarilor, aceasta ar urma să aibă mai multe priorități, printre care se numără desființarea inspectoratelor școlare, reforma curriculară și un update digital al școlilor, potrivit programului de guvernare al USR.

USR își dorește reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului școlar. Pentru a atinge acest lucru, se are în vedere ca recrutarea directorilor și directorilor adjuncți de școli să se facă de către Consiliile de administrație ale unităților de învățământ.

În plus, se dorește desființarea inspectoratelor școlare și mutarea centrului de decizie de la nivelul politic, adică ministerul de resort și Guvern, la nivelul consiliului de administrație al școlii.

O altă promisiune prezentă în programul de guvernare al USR este update-ul digital al școlilor. Aceștia își doresc ca 5.200 de școli să fie dotate cu tehnologie pentru laboratoare IT, să existe cel puțin 1.100 de laboratoare SMART și 67.000 de resurse educaționale ce cuprind manuale adaptate mediului online pentru toate disciplinele.

USR își mai propune un curriculum național suplu, eficient, orientat spre dezvoltarea de competențe, urmând ca 30% din acesta să fie completat la decizia elevului/școlii/comunității.

Sistemul de învățământ preuniversitar românesc se confruntă cu numeroase probleme în ceea ce privește nivelul dar și interesul scăzut al elevilor pentru învățare, un declin vizibil al stării de bine a elevilor, cadre didactice demotivate(…)Vom pune bazele unui proces autentic de reformă curriculară, Curriculum 2.0 pentru o economie globală care să pregătească generațiile viitoare să facă față unor schimbări rapide în societate”, potrivit programului de guvernare USR.

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT Care sunt prioritățile Guvernului USR. Programul de guvernare al Cabinetului Cioloș

Ce își propune USR pentru domeniul Educației

1. Digitalizarea educației prin PNRR

○ Elaborarea cadrului legislativ:

– Act normativ care definește standardele minime pentru echipamentele IT care să asigure calitate în procesul de educație online.
– Act normativ care stabilește profilul viitorului cadru didactic competent digital, la un nivel superior de sofisticare, în concordanță cu Cadrul European al Competențelor Digitale ale Cadrelor Didactice.
– Act normativ privind evaluarea competențelor digitale ale elevilor.
– Act normativ privind organizarea inspecției școlare (monitorizarea și evaluarea procesului de educație online).

○ Dezvoltarea unei platforme de evaluare online a competențelor elevilor.

○ Integrarea unor module de dezvoltare a competențelor digitale a cadrelor didactice la nivel de licență și master în concordanță cu cadrul european comun pentru competenţa digitală a educatorilor (DigCompEdu).

○ Update tehnologic digital al școlilor: 5.200 de școli dotate cu tehnologie pentru laboratoare IT; cel puțin 1.100 de laboratoare SMART; 67.000 de resurse educaționale deschise (RED) cuprinzând „manuale” adaptate mediului online pentru toate disciplinele și toate nivelurile de învățământ secundar, conținuturi educaționale digitale pe trei niveluri diferite de cunoaștere (remedial, accesibil, performant), resurse pentru educația incluzivă vizând elevii cu dizabilități, sportivii sau elevii spitalizați.

2. Dreptul de a alege în educație

○ Debirocratizarea și flexibilizarea procesului de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private.
○ Debirocratizarea și regândirea ARACIP.

3. Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului școlar

○ Recrutarea directorilor și directorilor adjuncți de către Consiliile de administrație ale unităților de învățământ.
○ Organizarea de programe de formare pentru managerii școlari și membrii Consiliului de Administrație.
○ Deschiderea ocupației de manager școlar către alte categorii de profesioniști în management.
○ Desființarea inspectoratelor școlare și mutarea centrului de decizie de la nivelul politic (minister și primărie) la nivelul consiliului de administrație al școlii, pentru școlile publice.

4. Reforma curriculară

○ Un curriculum național suplu, eficient, orientat spre dezvoltarea de competențe completat în proporție de peste 30% de curriculum a decizia elevului/ școlii/ comunității.
○ Realizarea în regim de urgență a planurilor-cadru și a programelor școlare pentru liceu;
○ Sistemul de învățământ preuniversitar românesc se confruntă cu numeroase probleme în ceea ce privește nivelul dar și interesul scăzut al elevilor pentru învățare, un declin vizibil al stării de bine a elevilor, cadre didactice demotivate. Sistemul educațional trebuie să vireze de la livrare de cunoștințe la dezvoltare de competențe, de la așteptări nerealiste de performanță academică înaltă la preocuparea reală pentru starea de bine a elevilor, de la conținuturi educaționale detaliate și impuse centralizat la libertatea profesorilor de a descoperi activ, autonom și asumat soluții ajustate secolului 21, așa cum deja fac o parte din resurse proprii în ciuda sistemului care descurajează asta. Vom pune bazele unui proces autentic de reformă curriculară, Curriculum 2.0 pentru o economie globală care să pregătească generațiile viitoare să facă față unor schimbări rapide în societate.

5. Extinderea programului „Masă caldă în școli” și a programului „Școală după școală”

○ Recalibrarea și extinderea programului de masă caldă în școli astfel încât să ajungă în primul rând la cei mai vulnerabili dintre copii utilizând sistemul Harta școlilor defavorizate cu ținta de a ajunge la minim 150.000 de elevi.

○ Încurajarea parteneriatelor locale între APL și alți actori locali privați (ONG sau intreprinderi) care livrează servicii de masă caldă și/ sau programe „Școală după școală”.

6. Învățământul dual

○ elaborarea unui pachet de măsuri care să urmărească reforma profundă și creșterea atractivității rutei tehnologice prin asigurarea unui parcurs complet la nivel secundar și terțiar (calificări nivel 3 – 7).
○ stimularea mediului de afaceri să se implice la o scară mai largă în pregătirea viitoarei forțe de muncă calificată.
○ 10 noi campusuri tehnologice integrate (finanțare din PNRR).

7. Implementarea cadrului strategic pentru un învățământ superior echitabil vizând obiectivele acestuia:

○ Introducerea unui sistem performant de combatere a plagiatului.
○ Conectarea curriculei universitare de nevoile economiei reale prin implicarea mediului privat.
○ Asigurarea legăturii dintre mediul universitar și industrie pentru dezvoltarea cercetării în cadrul universităților.
○ Auditul școlilor doctorale prin raportare la standarde internaționale.
○ Revizuirea condițiilor de acreditare a instituțiilor de învățământ superior.

8. Dezvoltarea educației antepreșcolare prin construcția de creșe

○ Construirea a 110 creșe în cadrul PNRR, care să permită accesul a minimum 9.400 de copii, cu precădere din mediile defavorizate;
○ Prioritizarea formării profesionale pentru educatori-puericultori;
○ Finanțarea pe baza costului standard per copil a educației în creșe, inclusiv pentru creșele private.

9. Cariera didactică

– Finalizarea sistemului integrat de management al carierei didactice prin constituirea unui registrului de portofolii digitale ale profesorilor. Eliminarea “dosarelor cu șină” necesare la fiecare concurs sau examen. Un singur link la portofoliul propriu actualizat oricând pe parcursul anului poate da dreptul profesorului de a se înscrie. Acest registru va reprezenta și o bază de date utilă pentru diagnoză și elaborare de politici publice.
– Elaborarea unei politici publice și a cadrului legislativ pentru reforma carierei didactice vizând următoarele aspecte:
– Formarea inițială și procesul de recrutare al viitorilor profesori;
– Angajarea și numirea pe post, stabilirea unor criterii clare de evaluare a performanțelor;
– Formarea profesională continuă a cadrelor didactice”, este programul USR pe partea de Educație.

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii