CCR: Guvernul poate instaura și prelungi starea de alertă fără încuviințarea Parlamentului / Izolarea și carantina nu pot fi impuse prin ordin de ministru
Curtea Constituțională a decis că Guvernul poate instaura și prelungi starea de alertă fără a avea nevoie de încuviințarea Parlamentului. În schimb, izolarea, carantinarea și internarea obligatorie ar fi trebuit impuse prin lege, nu printr-un ordin de ministru.
Sesizarea a fost depusă în 3 iunie de către Avocatul Poporului.
Primul punct al ordinii de zi a şedinţei care începe la ora 9.00 este ”Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4), art. 65 lit. s), ş), art. 66 lit. a), b) şi c) şi art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.
Ce prevăd articolele contestate
– Articolul 4
(3) Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată.(4) Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.
– Articolul 65
Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:
s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate potrivit art. 5 alin. (4) lit. g);ş) împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin. (4) lit. h).
– Alineatele de la Articolul 66 contestate se referă la nivelul amenzilor pentru mai multe contravenţii.
– Articolul 67, alineatul 2, litera b) se referă la faptul că anumite contravenţii pot fi constatate de ”personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de subofiţerii şi ofiţerii de pompieri şi protecţie civilă”.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 77232 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 4738 additional Info on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 32449 additional Info on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 76168 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 73105 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/ccr-guvernul-poate-instaura-si-prelungi-starea-de-alerta-fara-incuviintarea-parlamentului/ […]