Care vor fi principalele teme abordate de liderii NATO la Madrid / Precizările secretarului general
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a susținut marți, 28 iunie, o conferință de presă în deschiderea Summitului de la Madrid, alături de prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez.
Stoltenberg a precizat principalele subiecte care vor fi discutate, precum întărirea capacităților de apărare, susținerea financiară a Ucrainei, cât și aderarea Finlandei și Suediei la Alianța Nord-Atlantică.
Una dintre cele mai importante decizii va fi adoptarea Noului Concept Strategic menit să contracareze agresiunea rusă
„Europa și America de Nord sunt unite! Noul Concept Strategic va deveni amprenta NATO pentru o lume imprevizibilă. Vom avea mai multe capcități desfășurate, vom aproba un nou pachet de asistență pentru Ucraina ca să își susțină dreptul la suveranitate. Sperăm să facem progrese privind aderarea Finlandei și Suediei. Dorim să putem să ne apărăm mai bine în această lume periculoasă”, a transmis secretarul general al NATO.
În perioada 28-30 iunie are loc, la Madrid, reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, fiind a treia reuniune a liderilor de state din NATO, după cele din februarie și martie, convocate în contextul invaziei ruse în Ucraina.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/care-vor-fi-principalele-teme-abordate-de-liderii-nato-la-madrid-precizarile-secretarului-general/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/care-vor-fi-principalele-teme-abordate-de-liderii-nato-la-madrid-precizarile-secretarului-general/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/care-vor-fi-principalele-teme-abordate-de-liderii-nato-la-madrid-precizarile-secretarului-general/ […]