PoliticStirile zilei

Proiect pentru reducerea risipei alimentare, depus la Parlament / Inițiator: Românii aruncă o mare parte din salariu la gunoi

O inițiativă legislativă pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare a fost depusă joi, 26 mai, în Parlament, de deputatul USR Diana Buzoianu, potrivit unui comunicat transmis de formațiunea politică.

„În România, peste 150.000 de copii merg în fiecare seară flămânzi la culcare. În același timp, aruncăm anual 2,55 milioane de tone de mâncare. Ne trebuie un mecanism prin care alimentele aflate în stare bună de consum să ajungă la oamenii în nevoie, iar în acest scop avem nevoie de un cadru legislativ clar”, au transmis inițiatorii Legii.

Proiectul depus joi urmărește să înjumătățească risipa alimentară pe cap de locuitor în România până în anul 2030.

Concret, se urmărește crearea unei platforme online gestionată de Ministerul Agriculturii în care vor fi raportate datele legate de risipa alimentară a operatorilor economici. În plus, instituția ar urma să redacteze materiale informative pe această temă.

Autoritățile locale vor fi obligate prin lege să ia măsuri împotriva risipei alimentare, iar la nivel național va exista o strategie actualizată o dată la 5 ani.

Astfel, susțin inițiatorii, operatorii economici vor fi obligați să încheie contracte prin care să doneze produsele înainte de expirare.

„Aruncând atât de multă mâncare la gunoi, românii aruncă de fapt o mare parte din salariu la gunoi. Faceți acest exercițiu: Un român câștigă în medie aproximativ 4000 de lei și cheltuie pe mâncare, în medie, o treime din această sumă. Între 30% și 50% din mâncarea pe care o cumpără o aruncă, apoi, la gunoi în fiecare lună. Deci, lunar, aruncă la gunoi între 400 și aprox. 670 de lei. Peste 5000 de lei pe an”, mai arată sursa citată.

Proiectul a fost inițiat de Diana Buzoianu, Florin Alexe, Bogdan Ivan, Zoltan Mijlos și a fost semnat de alți peste 100 de parlamentari.

Sursă foto: Ziarul de Iași

Articole Recomandate

Back to top button