Cancelarul Germaniei se opune interzicerii vizelor pentru cetățenii ruși
Cancelarul german Olaf Scholz a exprimat îndoieli cu privire la posibilitatea interzicerii eliberării de vize turistice pentru cetățenii ruși, așa cum cer Ucraina, dar și Finlanda și Estonia, două state membre ale Uniunii Europene și vecine ale Rusiei. Aceste țări au propus ca cetățenii ruși să nu mai primească vize pentru a intra în Europa în scop turistic, măsură criticată dur de Federația Rusă.
În cadrul unei conferințe de presă de joi, 11 august, Scholz a spus că este „dificil” să își imagineze o astfel de măsură, relatează Interfax. Declarația a venit ca răspuns la o întrebare referitoare la propunerea de interzicere a eliberării de vize Schengen – o viză de scurtă ședere în cele 26 de țări din regiunea Schengen – pentru ruși.
Scholz a insistat că preşedintele rus Vladimir Putin „este cel responsabil pentru acest război”, nu populaţia rusă, iar o astfel de măsură generală „ar fi îndreptată împotriva întregii populaţii, inclusiv a celor nevinovaţi”.
Cancelarul Scholz a promis în schimb sporirea ajutorului financiar şi militar destinat Ucrainei.
Între timp, Andriy Yermak, șeful biroului președintelui Ucrainei, a cerut izolarea Rusiei de lumea civilizată. Pe contul său oficial de Twitter, Yermak a declarat că interzicerea eliberării de vize pentru ruși este una dintre prioritățile Uniunii Europene în noul pachet de sancțiuni impuse împotriva Rusiei.
„Un adevărat rezident al URSS ar trebui izolat de lumea civilizată. Interzicerea eliberării de vize Schengen pentru ruși este unul dintre obiectivele prioritare ale noului pachet de sancțiuni impuse de UE. Să-i ajutăm pe ruși să restaureze Uniunea Sovietică în interiorul granițelor lor”, a scris pe Twitter Yermak.
Într-un alt tweet, Yermak a declarat că Estonia a luat deja decizia de a-și închide granițele pentru cetățenii ruși care dețin vize Schengen, cu unele excepții.
Anterior, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a declarat că propunerea de interzicere a eliberării de vize pentru ruși a fost prezentată pentru discuții în cadrul Uniunii Europene, potrivit TASS.
Hebestreit a declarat că Germania va purta discuții cu privire la această propunere între membrii cabinetului și în cadrul UE. El a subliniat că discuțiile nu au fost încă finalizate și că nu poate divulga „rezultatele din această etapă”.
Foto: Facebook/ Olaf Scholz
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/cancelarul-germaniei-se-opune-interzicerii-vizelor-pentru-cetatenii-rusi/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 85363 additional Info on that Topic: mainnews.ro/cancelarul-germaniei-se-opune-interzicerii-vizelor-pentru-cetatenii-rusi/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/cancelarul-germaniei-se-opune-interzicerii-vizelor-pentru-cetatenii-rusi/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/cancelarul-germaniei-se-opune-interzicerii-vizelor-pentru-cetatenii-rusi/ […]