Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Călin Popescu Tăriceanu: Candidatura doamnei Dăncilă nu e o surpriză, dar e o dezamăgire

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 24 iulie 2019 Etichete:

Călin Popescu Tăriceanu a declarat astăzi, imediat după ce a fost desemnat candidat la președinție din partea ALDE, că pleacă la acest drum cu gândul de a câștiga. „Principalul contracandidat al lui Iohannis sunt eu”, a spus Tăriceanu care este convins ca Viorica Dăncilă nu are nicio șansă în cursa prezidențială. 

„Din păcate, la discuțiile cu PSD și doamna Dăncilă, am primit același răspuns: PSD e un partid prea mare ca să nu aibă propriul candidat. Cred că în PSD bântuie un sentiment defetist, își propun prea puțin: maximul pe care și-l propun e să aibă un candidat în turul 2. Noi ne dorim mai mult: să câștigăm alegerile prezidențiale. Candidatura doamnei Dăncilă nu e o surpriză, dar e o dezamăgire”, a spus Tăriceanu. 

Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu atrage atenția că decizia PSD va crea probleme în coaliție, mai ales că urmează campania electorală.

„Va aduce probleme în coaliție. Eu nu voi ataca partenerii de coaliție, dar în campanie spiritele se mai înfierbântă, nu e exclus ca la nivel local să apară anumite probleme. Riscul e ca lucrurile să meargă mai prost în coaliție după campanie. PSD nu mai crede că actuala conducere a partidului consideră câștigarea prezidențialelor un obiectiv realizabil”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu. 

În opinia lui Tăriceanu, cea mai bună variantă ar fi fost o alianță de guvernare între PSD – ALDE -Pro România, o refacere a USL din 2012.

„Am discutat cu Ponta, dar ne lovim de o problemă: noi suntem la guvernare, ei sunt în Opoziție, ar fi impropriu să fiu candidat comun. O candidatură comună ar însemna fie ieșirea noastră de la guvernare, fie intrarea Pro România la guvernare.  Obiectiv vorbind, un singur candidat ALDE-PSD-Pro România are mai multe șanse decât o candidatură din partea PSD”, spune Tăriceanu. 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *