Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

BREAKING Votul pentru Legea carantinei și izolării, amânat de Senat pentru încă o zi

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic , at 13 iulie 2020 Etichete: , ,

Senatul a amânat votul pentru adoptarea Legii Guvernului privind carantina și izolarea pentru încă o zi.  Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări s-a reunit din nou, luni, pentru a dezbate proiectul de lege. Ministerul Justiției a depus, în Comisia juridică, un punct de vedere cu privire la actul normativ. 

Votul pentru Legea carantinei și izolării a fost amânat pentru marți, conform Digi24.

Proiectul de lege al Guvernului privind carantina şi izolarea a primit aviz favorabil din partea Ministerului Justiţiei. Executivul a făcut aceste precizări după ce președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a acuzat, luni, că proiectul trimis săptămâna trecută de Guvern Parlamentului nu are avizul Ministerului Justiției.

Liderul Camerei Deputaților a anunțat că proiectul de lege al Guvernului privind carantina și izolarea nu va primi votul final decât după ce premierul se va prezenta în Senat. Executivul precizează că nici Orban și nici miniștrii din Cabinetul său nu au primit o astfel de invitație.

Curtea Constituţională a României a declarat, pe 25 iunie 2020, ca fiind neconstituționale instituirea carantinei și internarea obligatorie în timpul epidemiei de coronavirus prin ordin de ministru. Vezi AICI motivarea CCR. Guvernul României a adoptat, luni, un proiect de lege în acest sens care a fost și trimis în procedură de urgență către Parlament. Proiectul poate fi consultat AICI. Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților cu unele amendamente, votul din Senat fiind amânat, la propunerea PSD, pentru ziua de luni.

sursa foto: Inquam photos/ George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW