Bode trimite Corpul de Control la IGPR să verifice achiziția celor 600 de autoturisme BMW
Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, va trimite Corpul de Control pentru a face verificări cu privire la procedurile derulate pentru achiziţia a 600 de autovehiculelor marca BMW de către Poliţia Română, a anunțat joi, 29 septembrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
„Pot să vă confirm că ministrul Afacerilor Interne a cerut Corpului de Control să facă verificări privind procedurile derulate cu această ocazie, iar la finalul verificărilor MAI va prezenta public aceste concluzii”, a declarat Dan Cărbunaru, joi seară, la finalul şedinţei de Guvern.
Inspectoratul General al Poliției Române a încheiat un contract pentru achiziția a până la 600 de autoturisme marca BMW cu compania Automobile Bavaria, deținută de Michael Schmidt, un apropiat de-ai președintelui Klaus Iohannis.
Valoarea totală a acordului cadru este de 9,8 milioane lei fără TVA, adică circa 163.000 lei (33.300 euro)/autoturism. Finanțarea programului este asigurată prin fonduri europene și din bugetul de stat.
Cum s-a ajuns la BMW?
Am încercat să aflăm cu a fost posibil ca Poliția Română să ajungă să achiziționeze o astfel de marcă de autoturisme, ale cărei modele sunt situate în categoria premium. O primă explicație poate fi extrasă chiar din cerințele impuse de instituție în documentația de atribuire, unele extrem de restrictive. IGPR și-a dorit un autoturism 4X4, alimentat pe benzină, cu un motor de peste 1.900 cm³, o putere de cel puțin 130 kw, cutie de viteze automată 8+1, capabil să ajungă de la 0-100 km/h în cel mult 8 secunde și aibă o viteză maximă de cel puțin 210 km/h. Totul la cel mult 33.300 euro fără TVA.
Evident, cu asemenea condiții nu aveau cum să se prezinte prea mulți ofertanți. Singurii producători din România, Dacia Renault și Ford, nu s-au încadrat în cerințe. În final, doar a licitat Automobile Bavaria, dealerul BMW în România, care a propus un model din Seria 3.
Sindicaliștii susțin că achiziția a fost „cu dedicație”
Printr-un comunicat transmis în urmă cu două zile, reprezentanții Sindicatului Europol au acuzat conducerea poliției de impunerea unor criterii mult prea restrictive la această licitație, avantajând producătorul bavarez de autoturisme.
„Nu mică ne-a fost mirarea când, dupa aproximativ 2 săptămâni de căutări și discuții cu reprezentanți ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că SINGURA marcă ce ,,pică” pe aceste specificații este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix. (…) Dar nu putem să nu ne întrebăm retoric – oare chiar atât de importantă era acea cutie de 8+1 trepte?! IGPR-ul nu putea să lărgească puțin sfera și să solicite o plajă mai largă pentru ca tot ce înseamnă producător auto de marcă să participe la licitație?!”, au subliniat sindicaliștii.
USR a sesizat mai multe instituții
Acuzând nereguli în desfășurarea licitației, reprezentanții USR au sesizat șase autorități din țară și de la Bruxelles: Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport (DGOIT), Autoritatea de Audit, Curtea de Conturi, Comisarului pentru Politică Regională și Urbană, Direcției Generale Regio și Oficiului european de luptă antifraudă.
„Prin includerea în rândul specificațiilor tehnice a unor cerințe cu caracter limitativ se creează premisele încălcării unora dintre principiile fundamentale ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publice, anume nediscriminarea și tratamentul egal”, se arată USR.
Iohannis: Nu a contat prietenie cu mine
Întrebat referitor la această achiziție, președintele Klaus Iohannis a recunoscut relația de prietenie cu Michael Schmidt, însă a negat orice implicare în această achiziție.
„Despre prietenia cu mine pot să vă spun că nu a contat, cu siguranţă, iar informaţiile mele despre această procedură sunt doar cele care au apărut pe sursele deschise, adică pe media. Însă pot să vă spun un lucru foarte clar, dacă există suspiciuni, atunci avem suficiente autorităţi competente să verifice aceste lucruri”, a declarat Klaus Iohannis, referindu-se la achiziţia de automobile marca BMW de către Poliţia Română.
Conducerea Poliției se apără
În schimb, șeful Poliţiei Române, Benone Marian Matei, a ținut să precizeze că preţul unei maşini este de 32.000 de euro fără TVA, faţă de cel de catalog, de 38.600 de euro fără TVA.
„A fost semnat acordul-cadru pentru minim 300 de maşini şi maxim 600 de autoturisme marca BMW la un preţ unitar de numai 32.000 de euro fără TVA, având în vedere că preţul de catalog este peste 38.600 fără TVA. În acei 32.000 de euro intră şi dotări specifice muncii de poliţie, de aproximativ 4.000 de euro”, a mai afirmat Benone Matei.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii