Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

BNR a decis menținerea nivelului ratei dobânzii de politică monetară. Ce se întâmplă cu inflația

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 7 august 2023 Etichete: , ,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a decis luni, 7 august, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. De asemenea, banca centrală a menținut rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an şi nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Conform BNR, rata anuală a inflaţiei a coborât în iunie la 10,25% – în linie cu previziunile –, de la 10,64% în luna mai, pe fondul accentuării declinului în termeni anuali al preţului combustibililor şi al decelerării creşterii preţurilor alimentelor procesate.

Rata anuală a inflaţiei va coborî la nivelul de o cifră în debutul trimestrului III 2023 şi în proximitatea intervalului ţintei la finele orizontului proiecţiei, arată prognoza băncii centrale.

„Descreşterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaţioniste şi de corecţii descendente ale cotaţiilor unor mărfuri, cărora li se alătură influenţele aşteptate să vină din continuarea restrângerii excedentului de cerere agregată, mai lentă totuşi decât în proiecţia precedentă”, arată BNR.

Noile date statistice reconfirmă încetinirea creşterii economice în trimestrul I 2023 la 0,2%, de la 1% în precedentele trei luni (variaţie trimestrială), evoluţie ce implică restrângerea relativ pronunţată a excedentului de cerere agregată în acest interval.

Cele mai recente date şi analize, arată reprezentanții băncii cetrale, indică o creştere modestă a economiei în trimestrele II şi III 2023, şi mai temperată decât s-a anticipat anterior, implicând menţinerea dinamicii anuale a PIB la un nivel relativ scăzut.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW