Biroul Electoral Central a respins toate contestaţiile şi sesizările privind anularea alegerilor parlamentare – surse
Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, în şedinţă, toate contestaţiile şi sesizările prin care se cerea anularea alegerilor parlamentare, au precizat surse oficiale. Cinci sesizări au fost depuse la instituţie, fiind vizată campania noului partid, POT, care a trecut pragul electoral.
Biroul Electoral Central a respins contestaţiile şi sesizările depuse privind alegerile parlamentare, în şedinţa de sâmbătă.
Partidul REPER a solicitat în Biroul Electoral Central anularea alegerilor parlamentare, arătând că are date evidente care indică ingerinţa Rusiei şi în aceste alegeri şi manipularea şi dezinformarea populaţiei privind un anumit partid.
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a încheiat, în şedinţa din data de 4 decembrie a.c., procesul-verbal privind cele şapte partide politice, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale care întrunesc pragul electoral la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Astfel, acestea sunt Partidul Social Democrat, Alianţa pentru Unirea Românilor; Partidul Naţional Liberal; Uniunea Salvaţi România; Partidul S.O.S. România; Partidul Oamenilor Tineri; Uniunea Democrată Maghiară din România.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea