Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Bătălia finală pentru Republica Moldova: Maia Sandu și Igor Dodon se întrec în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 15 noiembrie 2020

Cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați astăzi la urne să-și aleagă președintele pentru următorii patru ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00, scrutinul fiind organizat în condiții speciale, având în vedere pandemia de COVID-19. Cursa electorală se dă între cei doi candidați, Igor Dodon, președintele în funcție și Maia Sandu, reprezentantul opoziției.

Maia Sandu, candidatul pro-european, a reușit să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale, cu un procent de 36,16%, provocând un rezultat „surpriză”. Președintele în exercițiu și, în același timp, candidatul pro-rus, Igor Dodon, a obținut 32,61% din totalul voturilor.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ Alegeri prezidențiale în Republica Moldova: Maia Sandu, ținta unei campanii de fake news fără precedent în istoria statului

Secții de votare

Cei 3.287.140 de alegători sunt așteptați la 2.143 de secții de votare. Dintre acestea, 42 sunt organizate pentru alegătorii din stânga Nistrului, Tighina (Bender) și unele localități ale raionului Căușeni, aflate sub controlul separatiștilor de la Tiraspol. Pentru cetățenii din afara țării au fost constituite 139 de secții de votare, acestea fiind deschise în intervalul 7.00-21.00 (ora locală), cu excepția secție nr.1/342 din Strasboug, care va funcționa între orele 7.00-20.00 (ora locală) și nr.1/307 din Baku, care va fi deschisă în intervalul 7.00-18.00 (ora locală).

Pe teritoriul României vor fi organizate 13 secții:

Secţia de votare nr.1/406 București, sediul Ambasadei, Aleea Alexandru 40

Secţia de votare nr.1/407 București, str. Stavropoleos 6, în incinta Autorității Electorale Permanente

Secţia de votare nr.1/408 Iași, sediul Consulatului General, Aleea Grigore Ghica Vodă 60A

Secţia de votare nr.1/409 Timișoara, Colegiul Național de Artă “Ion Vidu”, str. Cluj 12

Secţia de votare nr.1/410 Cluj Napoca, Casa de Cultură a Studenților, Piața “Lucian Blaga” 1-3

Secția de votare nr.1/411 Galați, Universitatea “Dunărea de Jos”, str. Domnească 47

Secția de votare nr.1/412 Brașov, Casa de Cultură a Studenților, str. Memorandumului 39

Secția de votare nr.1/413 Constanța, Universitatea “Ovidius”, bd. Mamaia 124, Aleea Universității 1

Secția de votare nr.1/414 Bacău, Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărășești 158

Secția de votare nr.1/415 Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare”, str. Universității 13

Secția de votare nr.1/416 Sibiu, Școala Gimnazială “Regina Maria”, str. Zaharia Boiu 1

Secția de votare nr.1/417 Craiova, Universitatea din Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza 13

Secția de votare nr.1/418 Oradea, Universitatea din Oradea, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, parter, str. B.Ș.Delavrancea, nr.4, cladirea D+4E

Votul în afara țării

Votarea în afara țării se permite cu:

1) pașaportul cetățeanului Republicii Moldova valabil sau expirat;

2) buletinul de identitate (cu fișa de însoțire) al cetățeanului Republicii Moldova

3) livretul de marinar.

Votarea va avea loc în intervalul orelor 07.00-21.00 (ora locală).

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *