Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un bărbat a fost reținut după ce a abuzat sexual și a șantajat o minoră. A fost ridicat din fața școlii unde învață tânăra

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 13 februarie 2024

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au decis reținerea unui bărbat, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol în formă continuată împotriva unui minor.

Potrivit anchetatorilor, în luna iulie 2023, inculpatul în vârstă de 54 de ani a abordat o victimă minoră în spațiul public, în vârstă de 16 ani, pe care a determinat-o să consume băuturi alcoolice, după care profitând de starea în care se afla a transportat-o la domiciliul său și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale, pe care le-a înregistrat și stocat în telefonul mobil personal.

În perioada următoare, a constrâns victima să dea curs cererilor sale repetate de a întreține în continuare raporturi și relații sexuale amenințând-o că în caz contrar va distribui materialul pornografic către membrii familiei și colegii minorei. De asemenea, a continuat să filmeze cu telefonul mobil relațiile intime și să o supravegheze zilnic pe minoră din proximitatea unității școlare menținând-o astfel într-o permanentă stare de temere.

În luna ianuarie 2024, persoana vătămată a refuzat să continue relația cu inculpatul, situație în care acesta a distribuit, prin intermediul unei aplicații instalată pe telefonul mobil, imagini cu caracter sexual explicit către persoane din familia victimei și colegi ai acesteia. În cursul zilei de ieri, inculpatul a fost depistat și imobilizat în imediata apropiere a unității de învățământ unde este școlarizată victima minoră.

În acest sens, autoritățile au pus în aplicare un mandat de percheziție la domiciliul acestuia, fiind identificate și ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop, precum și alte mijloace de probă. Inculpatul este arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii