Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ludovic Orban: E posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 30 noiembrie 2020

Ludovic Orban a anunțat că numărul de angajați din sectorul public o să fie redus, precizând că persoanele „care-și fac treaba” nu sunt în pericol. Premierul susține că instituțiile publice vor fi supuse unei reforme după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

„(…)Dacă va fi necesar, vom optimiza  structurile instituţiilor publice, mai scăpăm de unii care nu-şi fac treaba. Oricum trebuie să facem simplificare, debirocratizare, digitalizare, oricum trebuie să facem un audit, o evaluare a instituţiilor publice şi, în mod evident, e posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public. Dar să stea liniştit orice angajat dintr-o instituţie publică care-şi face treaba, nu e în pericol. Sunt în pericol unii care au fost obişnuiţi să se facă că muncesc, nu cei care-şi fac treaba. În rest, obiectivul nostru este să creştem veniturile oamenilor. De aia dorim o creştere economică cât mai rapidă”, a declarat Ludovic Orban, duminică seară, la RomâniaTV.

Premierul a afirmat că Guvernul își propune să crească veniturile românilor „pe baze economice realiste” și arată că, în România, creșterea deficitului bugetar ar fi mai mică decât creșterea deficitului bugetar din alte țări europene.

România a plecat de la un deficit moştenit de 4,6%. Deficitul de 9,1 trebuie privit şi în dinamica lui, este un deficit pe care l-ai păstrat din anul anterior. Alte ţări se duc la deficite mai mari în condiţiile în care nu aveau deficit. La noi, creşterea deficitului este mai mică decât creşterea deficitului în alte ţări europene. Inclusiv dinamica Produsului Intern Brut raportat la media europeană ne plasează cu 2,4% PIB într-o situaţie mai bună decât media europeană. În România, de exemplu, a crescut salariul mediu net”, a spus Ludovic Orban.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *