Autostrada Ploiești – Buzău: Lucrări în ritm de melc pe lotul 1 / Avans încurajator la lotul 2
Apar primele date oficiale privind stadiul lucrărilor la Autostrada Moldovei. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri Buzău, la două luni de la începerea lucrărilor, italienii de la Pizzarotti înregistrează un avans de doar 1,1% pe lotul 1 Dumbrava – Mizil. Ceva mai bine se mișcă asocierea româno-bulgară Coni-Trace, pe lotul 2 Mizil – Pietroasele, unde progresul este de 7,5%.
Autostrada Moldovei va avea până la Pașcani o lungime de aproximativ 320 km și este împărțită în patru tronsoane Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani. Toate aceste tronsoane au fost incluse spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență și ar trebui finalizate până în august 2026. În caz contrar, România va pierde banii europeni.
Dezastru pe lotul Pizzarotti
Primele lucrări au început în această vară pe tronsonul Ploiești – Buzău. Pe lotul 1 Dumbrava – Mizil, în lungime de 21 km, lucrează Impresa Pizzarotti. Mobilizarea este însă extrem de slabă, avansul fiind de doar 1,1%, în condițiile în care lucrările trebuie terminate în termen de 1 an și 8 luni.
Problema este cunoscută la Ministerul Transporturilor. Cătălin Urtoi, consilierul ministrului Sorin Grindeanu, a declarat pentru Mainnews.ro că se va deplasa joi pe șantier pentru a discuta cu constructorii.
„Joi ajung pe șantier. Le-am zis să își pregătească toate documentele. Vreau să văd un grafic. Voi fi cu ei într-o discuție foarte serioasă. Este informat și domnul ministru. Situația este destul de sensibilă pentru este vorba despre PNRR. Trebuie să stăm de capul lor pentru că nu este de glumit”, a declarat Cătălin Urtoi pentru Mainnews.ro.
Mișcare ceva mai bună pe lotul 2
Într-un stadiu ceva mai avansat se află lotul 2 Mizil – Pietroasele. Asocierea dintre Coni și Trace înregistrează un progres de 7,5%, la trei luni de la startul oficial. Potrivit DRDP Buzău, s-au executat decopertări pe 70% din cei 27 km ai autostrăzii și a fost protejat terenul de fundare cu lianți hidraulici pe aproximativ 40% din lungime.
Conform sursei citate, se lucreză la patru structuri, reprezentând pasaje și poduri cu patru echipamente de foraj pentru execuția piloților armați la poduri și pasaje.
Comentarii