Autostrada Moldovei: Pas important pentru sectorul Focșani – Bacău. Când ar putea demara licitația pentru lucrări
Firma Consitrans a predat studiul de fezabilitate și studiul geotehnic pentru sectorul Focșani – Bacău (96 km), parte din „Autostrada Moldovei” A7, a anunțat fostul secretar de stat Adrian Covăsnianu.
„Autostrada Moldovei” va avea o lungime de aproximativ 320 km și este împărțită în patru tronsoane Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani. Toate aceste tronsoane au fost incluse spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență și ar trebui finalizate până în 2026. Proiectul ar trebui continuat cu alte alți 117 km, anume tronsoanele Pașcani – Suceava și Suceava – Siret, aflate în prezent în faza de proiectare, însă pentru acestea nu există deocamdată o sursă de finanțare aprobată.
Urmează acordul de mediu
O altă etapă esențială o reprezintă obținerea acordului de mediu, procedură care, potrivit lui Adrian Covăsnianu, ar trebui să fie finalizată în până la finele acestui an. Apoi, Guvernul ar trebui să aprobe Hotărârea privind indicatorii tehnico-economici, după care CNAIR va putea lansa licitațiile pentru efectuarea lucrărilor la acest sector. Fostul secretar de stat estimează că procedurile de achiziție ar urma să fie lansate la începutul anului 2022.
Numărul mare de oferte dă bătăi de cap CNAIR
Cel mai avansat sector al autostrăzii A7 este Ploiești – Buzău, pentru care se află în derulare trei licitații. Cu toate acestea, până la desemnarea unor câștigători și eventuala semnarea a contractelor este cale lungă, în condițiile în care CNAIR a primit 39 de oferte.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/autostrada-moldovei-pas-important-pe-sectorul-focsani-bacau-cand-ar-putea-demara-licitatia-pentru-lucrari/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/autostrada-moldovei-pas-important-pe-sectorul-focsani-bacau-cand-ar-putea-demara-licitatia-pentru-lucrari/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/autostrada-moldovei-pas-important-pe-sectorul-focsani-bacau-cand-ar-putea-demara-licitatia-pentru-lucrari/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/autostrada-moldovei-pas-important-pe-sectorul-focsani-bacau-cand-ar-putea-demara-licitatia-pentru-lucrari/ […]