Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Autoritățile române au decis creșterea numărului de burse universitare acordate palestinienilor, anunță Iohannis

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 19 iulie 2022

Autoritățile române au decis creșterea numărului de burse universitare acordate cetățenilor palestinieni, a declarat președintele Klaus Iohannis marți, 19 iulie, cu ocazia vizitei pe care o efectuează președintele Palestinei, Mahmoud Abbas, în România.

„România are o lungă tradiție de sprijin pentru Palestina. Am avut contribuții solide, de-a lungul timpului, la întărirea capacității instituționale a Palestinei, inclusiv prin formarea în România a sute de experți care au influențat principalele domenii ale vieții sociale și economice palestiniene.

România dorește dezvoltarea și aprofundarea tuturor domeniilor de cooperare de interes comun. Am discutat astăzi despre rezultatele proiectelor noastre de până acum și despre noile oportunități pe care le putem identifica.

Educația rămâne un domeniu prioritar atât pentru România, cât și pentru Palestina. Împărtășim viziunea privind valoarea investiției în resursele umane, cu impact concret, pe termen lung. În acest sens, autoritățile române au decis creșterea numărului de burse universitare acordate cetățenilor palestinieni”, a declarat șeful statului în cadrul conferinței comune de presă, susținută după întâlnirea tête-à-tête.

Iohannis și-a exprimat, totodată, speranța ca tinerii palestinieni să pună cunoștințele dobândite în România în folosul progresului Palestinei.

„De aceea, astăzi va fi semnat, la sediul Guvernului României, noul Program bilateral în domeniul Educației.

De asemenea, tot astăzi va fi semnat un alt document de importanță deosebită pentru ambele părți. Este vorba despre Acordul între cele două Guverne privind cooperarea în prevenirea și combaterea criminalității organizate, a terorismului și a altor infracțiuni.

Am discutat și despre sprijinul constant acordat Palestinei în cadrul forurilor multilaterale, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Cel mai recent exemplu este reprezentat de eforturile României dedicate reluării finanțării Uniunii pentru Palestina, proces esențial pentru oferirea unei perspective de viitor cetățenilor palestinieni, în special tinerilor și categoriilor celor mai vulnerabile. România va continua, de asemenea, să sprijine lansarea negocierilor pentru un Acord de Asociere Uniunea Europeană – Palestina”, a adăugat liderul de la Cotroceni.

În plus, cei doi au avut și un „schimb de opinii aprofundat privind agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei”.

„Am prezentat Președintelui Abbas sprijinul multidimensional acordat de România Ucrainei, în domeniile umanitar, politic, economic, sectorial, inclusiv în ceea ce privește facilitarea exporturilor de cereale, pentru a combate eficient criza alimentară globală cauzată exclusiv de războiul Rusiei.

L-am asigurat, totodată, pe domnul Președinte că realizarea păcii în Orientul Mijlociu rămâne o prioritate pe agenda noastră externă. Am transmis întregul sprijin al României pentru rezolvarea justă și durabilă a conflictului palestiniano-israelian, prin negocieri directe, care să conducă la implementarea soluției celor două state, care să co-existe în pace și securitate.

Această formulă este unica variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor popoarelor celor două părți și respectarea dreptului internațional.

Am arătat apreciere față de implicarea Statelor Unite pentru crearea unui cadru favorabil reluării Procesului de Pace și am avut un schimb de opinii referitor la recenta vizită a Președintelui Biden în regiune. Am exprimat speranța că, pe baza implicării Statelor Unite și a unei abordări constructive față de Procesul de Pace, cu sprijinul partenerilor externi, situația de securitate regională se va putea ameliora”, a completat acesta.

Astfel, a menționat Iohannis, se va putea răspunde și nevoilor de securitate ale palestinienilor și ale israelienilor.

„România, ca stat care are în mod tradițional relații apropiate de prietenie cu ambele state, este pregătită, la rândul său, să ofere sprijinul necesar.

Provocările regionale și globale actuale de securitate evidențiază, mai mult decât oricând, nevoia de echilibru, moderație și leadership vizionar pentru soluționarea conflictelor și a divergențelor regionale. Am îndemnat la implementarea unor acțiuni constructive – un îndemn în care România crede cu convingere și pe care îl transmite tuturor actorilor din Orientul Mijlociu, cu fiecare prilej”, a conchis președintele.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW