Saturday, April 20, 2024
Jurnalism corect


BREAKING O nouă ofertă pentru profesori, făcută de guvern: Creșterea salariilor cadrelor didactice cu 1.000 lei brut lunar / 400 de lei brut lunar pentru personalul nedidactic

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 31 mai 2023

Majorarea salariilor tuturor cadrelor didactice cu 1.000 lei brut (circa 585 lei net), respectiv o creștere cu 400 lei brut (circa 235 lei net) pentru personalul nedidactic, începând din luna iunie, reprezintă ultima ofertă făcută miercuri de reprezentanții Guvernului pentru dezamorsarea grevei din sistemul de educație.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul educației, Ligia Deca, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educație, pentru a discuta pe tema revendicărilor acestora.

În urma întrevederii, executivul a transmis că, joi, va fi adoptată o Ordonanță de urgență care să includă majorări salariale de 1.000 lei pentru cadrele didactice, respectiv de 400 lei pentru personalul nedidactic.

„Guvernul va adopta mâine, prin Ordonanță de Urgență, creșterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar”, au transmis reprezentanții executivului.

În noua grila de salarizare, arată reprezentanții Guvernului, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim 3 ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40% din valoarea totală a majorărilor.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW