Tuesday, April 16, 2024
Jurnalism corect


Arest la domiciliu pentru medicul acuzat că implanta dispozitive cardiace extrase de la cadavre


Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri 12 mai, plasarea în arest la domiciliu a medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, acuzat de procurorii Parchetului General că refolosea stimulatoare cardiace extrase de lacadavre şi de luare de mită, potrivit portalului instanțelor. 

Inițial, Tribunalul București a hotărât, în luna aprilie ac, arestarea preventivă pentru 30 de zile, cea mai grea formă de arest preventiv, însă medicul Tesloianu a contestat-o. El este acuzat de  de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, dar și şi luare de mită.

 „Inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, susțin procuorii.

Medicul Tesloianu punea diagnostice false pentru a monta dispozitive cardiace

Dispozitivele cardiace erau  extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic nu erau necesare. Mai exact, medicul Tesloianu puneadiagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la necesitatea implantării unor dispozitive cardiace, se arată în referatul anchetatorilor.

La acest moment însă, numărul persoanelor a căror stare de sănătate s-a înrăutăţit ca urmare a folosirii unor dispozitive medicale prelevate de la persoane decedate/având provenienţă incertă, resterilizate, nu poate fi ignorat şi creează suspiciunea că infecţiile medicale sau decesul unor pacienţi ar putea avea legătură cu activităţile desfăşurate de şi din dispoziţia inculpatului”, se arată în motivarea Tribunalului București, prima instanță care a decis arestarea sa preventivă, în luna februarie ac.

CITEȘTE ȘI: Noi informații din dosarul dispozitivelor cardiace preluate de la cadavre. De ce a fost arestat medicul Dan Tesloianu

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW