Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Apelul la 112 al angajaților spitalului din Târgu Cărbunești, la o oră după cel la manager

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 22 octombrie 2021

Sunt multe aspecte încă neelucidate legate incidentul petrecut, vineri dimineață, la spitalul din Târgu Cărbunești, în urma căruia trei persoane și-ar fi pierdut viața. Pe lângă cauzele care au dus la întreruperea instalației de oxigen, anchetatorii trebuie să stabilească și ora exact de producere a evenimentului. 

Într-o declarație acordată Mainnews.ro, managerul unității sanitare, Constantin Târziu, a susținut că ar fi fost anunțat de incident la ora 6:35.

„La 6:35 am fost anunțat de către colegi că s-a întrerupt alimentarea cu oxigen. Între timp colegii au luat măsurile necesare. Au legat la pacienți buteliile de oxigen pe care le aveam la aparatul de ventilație, cele pe care le aveam la urgență și buteliile de la ambulanțele. Am apelat la ambulanțe pentru a muta pacienții, în stare mai gravă, care erau dependenți de oxigen”, a declarat Constantin Târziu pentru Mainnews.ro.

DSP a aflat jumătate de oră mai târziu

Direcția de Sănătate aflat de producerea incidentului absolut întâmplător, în jurul orei 7:00. Inspectorii DSP au ajuns la spitalul din Târgu Cărbunești într-un control de rutină, iar atunci au fost anunțați de către personalul din secția ATI de problemele cu instalația de oxigen.

Direcțiile de sănătate publică verifică zilnic secțiile ATI
În aceasta dimineață, în jurul orei 07:00, la controlul pe care DSP Gorj l-a efectuat la Spitalul din Tg-Cărbunești au fost informați de către personalul secției ATI că este o problema la alimentarea cu oxigen si că personalul spitalului încearcă să remedieze defecțiunea.
Imediat, a fost anunțat directorul DSP care l-a anunțat pe domnul inspector șef al ISU Gorj.

Apelul la 112, o oră mai târziu

Pe de altă parte, potrivit Serviciului de Telecomunicații, la Serviciul de Urgență 112 s-a primit un singur apel, la ora 07:32:49, adică la aproape după ce managerul ar fi fost anunțat.

„La Serviciul de Urgență 112 s-a primit un singur apel, la ora 07:32:49. Conform Metodologiei privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție și a altor entități cu competențe în domeniu, pentru preluarea și gestionarea urgențelor primite prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, apelul a fost procesat, indexat și transferat către următoarele agenții de intervenție competente:
· Dispeceratul ISU Gorj – ora 07:33:14;
· Dispeceratul SAJ Gorj – ora 07:33:12”, se arată în răspunsul transmis de STS la solicitarea Mainnews.ro.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW