Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

„Apele Române” a anunțat când va ajunge în România viitura de pe Dunăre

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 19 septembrie 2024

Administraţia Naţională „Apele Române” a anunțat, joi, că viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie. 

Potrivit specialiștilor, debitul va fi mai mult decât dublu faţă de perioada actuală şi cu mult mai mare decât media multianuală.

„Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie şi va avea valori maxime de până la 9200-9500 mc/s. Specialiştii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării şi fac schimburi de date cu experţii de la nivelul ţărilor din bazinul hidrografic al Dunării”, au transmis, joi, specialiştii Apele Române.

Viitura ar trebui să se propage pe o durată de până la 7 zile de la momentul intrării acesteia în secţiunea Baziaş, arată specialiștii, care estimează că lde apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă.

„Echipele de la Apele Române de la nivelul celor 7 Administraţii Bazinale de Apă – Apele Române Banat, Apele Române Jiu , Apele Române Olt, Apele Române Argeş-Vedea, Apele Romane Buzau-Ialomita, Apele Romane Dobrogea-Litoral, Apele Române Prut-Bârlad) sunt în stare de alertă şi monitorizează foarte strict linia de apărare împotriva inundaţiilor, din aval Gruia, aflată în administrare pe o lungime de 1100 de km”, a mai transmis sursa citată.

Hidrologii de la cele șapte Administraţii Bazinale de Apă preiau datele de la nivelul celor 18 staţii hidrometrice situate pe sectorul românesc al Dunării şi transmit permanent informaţiile despre nivelurile Dunării în vederea elaborării prognozelor de către colegii noştri de la INHGA.

Sursa foto: Facebook / Hidroelectrica 

Comentarii