ANALIZĂ | Mărunțiș de USR
Inadecvare este cuvântul care definește activitatea USR din ultimul an. De la speranța politicii în 2016 și surpriza de la europarlamentare, partidul a intrat într-un con de umbră în ultimul an și pică vertiginos în sondaje. Micile scandaluri interne îl mai țin viu în atenția opiniei publice, în timp ce leadershipul ratează toate marile teme și acțiuni politice. Frământările între diferitele facțiuni și alianța cu PLUS au epuizat de energie un partid care trebuia să reprezinte noul val în politica românească.
USR nu se mai remarcă în politică nici măcar la capitolul scandaluri, deoarece și acestea au loc într-un registru minor. Excluderile, scandalurile interne, desemnarea candidaților pentru Primăria generală și cea de sector au ținut capul de afiș mai mult timp decât teme precum anticipate, guvernare sau măsuri în justiție. USR s-a poziționat ca un jucător incapabil să intre în luptă cu marile blocuri reprezentate de PNL și PSD.
Ultima ispravă a conducerii Uniunii a fost desemnarea pe lista pe Consiliul General a unui fost pesedist, care a fost făcut de râs de colegii săi printr-un filmuleț devenit viral în mediul online. “Ariel, chiș, piș, lapte griș” scoate la lumină o problemă reală a USR: inadecvare și certuri interminabile între facțiuni, plus relația tensionată cu PLUS. Totul a început însă de anul trecut, dar useriștii au preferat să se facă că nu văd aceste disfuncționalități de agendă publică care îi slăbesc forța politică.
Seria eșecurilor a început cu candidatura lui Dan Barna la campania prezidențială. Dar să vedem care era principala preocupare a USR în toamna anului trecut? Era partidul unit în spatele candidatului sau alte teme adiacente iroseau energia membrilor USR.
Barna și-a început campania prezidențială în luna iulie, dar a preferat să sacrifice unitatea internă pentru a-și întări poziția în fruntea partidului. A convocat un Congres pentru luna septembrie, care s-a finalizat cu acuze de fraudare a scrutinului intern. Noul președinte USR și-a conservat puterea în detrimentul impunerii unor teme importante în spațiul public.
Colegii lui Barna aveau și ei alte interese. Desemnarea candidatului USR pentru Primăria Capitalei în plină campanie prezidențială este încă o dovadă a inadecvării. USR l-a ales pe Nicușor Dan, dar candidatului partidului s-a transformat șase luni mai târziu într-un câștig de imagine pentru principalul competitor politic: PNL. Același Nicușor Dan a contribuit și la încordarea relațiilor între USR și PLUS, eliminarea lui Vlad Voiculescu fiind considerată parte a unei înțelegeri meschine.
Tot în campania prezidențială, Dan Barna a avut o reacție palidă în fața dezvăluirilor Rise Project despre trecutul său cu fondurile europene.
Partidul a înghițit șocul înfrângerii în fața lui Dăncilă, dar tot nu s-a regăsit. Noua conducere USR, legitimată de Congres, a arătat mari carențe de strategie politică în timpul moțiunii de cenzură. Deși a fost un promotor al alegerilor anticipate, USR a ratat șansa intrării la guvernare.
USR a preferat să stea pe margine și să devină un jucător din tribună, în loc să fie cel din teren.
Din postura de outsider care are de spus lucruri de pe margine, USR a continuat să fie un jucător spre care s-au îndreptat puține priviri. Liderii partidului nu au decis dacă trebuie să atace guvernarea PNL și pe premierul Orban sau dacă trebuie să intre în jocul liberalilor pentru anticipate. Oscilațiile de discurs ale lui Dan Barna, temele mărunte prezentate în spațiul public și golul de viziune au fost dublate de scandalurile interne. Excluderile din USR au devenit știri relevante despre acest partid, la fel și veșnica negociere cu PLUS. În loc ca lucrurile să fie tranșate rapid pentru ca evoluția partidului să fie spre temele mari, ședințele interminabile ale USR par să fie concentrate spre alte subiecte.
Spre exemplu, partidul a dorit să afle care este ideologia sa cu trei luni înainte de alegeri. Un exercițiu intern care a trecut la mustață, dar care nu a adus beneficii de imagine. Deși a ținut șapte zile, procesul intern de clarificare ideologică era să fie ratat pentru câteva sute de voturi.
Dan Barna și Dacian Cioloș nu reușesc să prezinte o ofertă electorală comună pentru alegerile locale. Deși anticipatele bat la ușă, iar localele sunt deja pe ultima sută de metri pentru desemnarea candidaților, în USR și PLUS încă se fac calcule, măsurători, se analizează, se dezbate și combate.
Toate aceste mărunțișuri interne au dus la mărunțirea procentelor USR în mai puțin de 12 luni de la alegerile europarlamentare. Lipsa de viziune și inadecvarea riscă să transforme USR într-un partid dependent de PNL pentru următorii patru ani, o remorcă pentru liberali.
sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu
Comentarii
[…] ANALIZĂ | Mărunțiș de USR apare prima dată în Main […]
[…] ANALIZĂ | Mărunțiș de USR apare prima dată în Main […]
… [Trackback]
[…] There you can find 85682 additional Information to that Topic: mainnews.ro/analiza-maruntis-de-usr/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/analiza-maruntis-de-usr/ […]