Alertă aeriană de drone la granița României cu Ucraina. Autoritățile au transmis RO-Alert
A fost alertă, noaptea trecută, în județul Tulcea, după ce Armata rusă a efectuat un nou atac cu drone în apropiere de granița Ucrainei cu România.
În acest context, autoritățile au transmis către populație o avertizare de tip RO-Alert, în care cetățenii au fost înștiințați că din spațiul aerian ar putea cădea anumite obiecte.
„În cursul nopţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RO-Alert pentru populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea după ce, structurile cu rol de apărare şi monitorizare a spaţiul aerian de frontieră au reperat un grup de drone care se îndreptau către ţinte de pe teritoriul ucrainean aflate la graniţă cu România. Astfel, mesajul transmis către populaţie, face un apel la calm, iar în cazul în care cad obiecte din spaţiul aerian, să respecte recomandările de adăpostire şi de autoprotecţie transmise prin mesajul RO-Alert”, transmite ISU Tulcea.
Conform ISU Tulcea, au fost înregistrate două apeluri la 112 – unul pentru a cere informaţii, iar un al doilea a fost cel în care apelantul a relatat că aude explozii în zona de nord, pe teritoriul ucrainean.
Rușii încalcă teritoriul României. Autorităție nu fac nimic
Un grup de drone de atac Shahed rusești a violat luna trecută spațiul aerian al României. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene.
Potrivit Comandamentului Forțelor Aeriene ale Ucrainei, una dintre drone a ajuns până în zona Sabangia, o localitate aflată pe malul lacului Razim, la peste 30 km de frontiera cu țara vecină. Cu ajutorul Serviciului Român de Informații, Armata a găsit resturile unei drone rusești în apropiere de localitatea Periprava din județul Tulcea. În urmă cu două zile, militarii au găsit, în localitatea Plauru, rămășițele unei alte drone.
Rușii nu s-au oprit însă aici. O navă aflată sub pavilion ucrainean, care transporta cereale, a fost lovită de o rachetă rusească în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 55 de km de localitatea Sf. Gheorghe.
Șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, a avertizat că militarii nu au cadrul legal pentru a doborî dronele militare care pătrund pe teritoriul României.
În tot acest timp, politicienii încearcă să minimalizeze pericolul. Premierul Marcel Ciolacu a transmis, în ciuda oricărei logici alta decât cea electorală, că aceste proiectile nu îi pun în pericol pe cetățeni, în timp ce președintele Klaus Iohannis a preferat să facă ce știe mai bine, adică să tacă. Șeful statului a convocat în cele din urmă o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, însă în urma discuțiilor n-au fost anunțate măsuri concrete.
Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Comentarii