PoliticStirile zilei

Alegeri parlamentare 2024. MAI a fost înștiințat cu privire la 19 posibile incidente electorale

Ministerul Afacerilor Interne a informat că astăzi, 1 decembrie, până la ora 12.00 au fost înregistrate 19 sesizări cu privire la posibile incidente electorale în procesul de vot pentru alegerile parlamentare. 

MAI anunță că opt dintre acestea nu s-au confirmat, trei dintre ele se află încă în curs de verificare, iar una a fost trimisă către Biroul Electoral Central.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat că MAI a aplicat cinci avertismente și două amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru fotografierea buletinului de vot sau continuaea propagandei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare.

Până acum, nu au fost înregistrate incidente deosebite. Au fost primite 19 sesizări de posibile incidente electorale: opt nu s-au confirmat, alte trei sunt în curs de verificare, iar una a fost trimisă spre soluţionare Biroului Electoral Central. Au fost aplicate cinci avertismente şi două amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru contravenţii legate de procesul electoral, precum fotografierea buletinului de vot, continuarea propagandei electorale, inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, şi sfătuirea alegătorului cu cine să voteze. În acest caz, preşedintele unei secţii de votare din judeţul Olt, la intrarea în cabina de vot, i-a înmânat unui alegător buletinul de vot gata deschis”, a declarat Monica Dajbog.

La o secție de votare din Brașov, președintele secției a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului după ce o bucată de mobilier s-a desprins și a căzut peste el. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral minor.

 

Articole Recomandate

Back to top button