Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Aglomerație de turiști pe plajele sălbatice de la Corbu, Vadu și Midia

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 29 iunie 2020 Etichete: , , , ,

Dacă în urmă cu câțiva ani reprezentau adevărate oaze de liniște pentru cei care doreau să scape de aglomerația din stațiunile de pe litoral, plajele sălbatice de la Corbu, Vadu și Midia au fost luate cu asalt la sfârșitul săptămânii trecute de peste 10.000 de turiști. 

Astfel, pe plaja Vadu au fost estimați în fiecare zi din weekend peste 8000 de turiști cu 3000 de mașini, pe plaja Corbu, 1700 de turiști și 480 mașini, iar pe plaja Midia 320 de turiști și 150 mașini.

Administraţia Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a transmis că mulți dintre aceștia nu au respectat regulile de acces într-o arie protejată, astfel, sute de turiști au călcat cu mașinile și rulotele vegetația existentă în habitatele de interes comunitar și au campat pe plajă. Pentru aceste fapte, inspectorii ecologi au dat avertismente și au aplicat amenzi.

ARBDD a ținut să reamintească că zonele costiere naturale Vadu și Corbu fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și au statut de “Site Natura 2000” incluzând habitate specifice și specii de interes conservativ deosebit de valoroase la nivel european și mondial. Pentru protejarea acestor zone pe termen lung vizitatorii trebuie să înțeleagă că este nevoie de un comportament responsabil față de natură, respectând regulile de vizitare.

Sursa foto: Evz.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW