Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Adrian Oros și-a anunțat demisia din funcția de ministru al agriculturii

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 28 septembrie 2021

Adrian Oros și-a anunțat, marți, 28 septembrie, demisia din funcția de ministru al agriculturii. Demisia sa survine la doar trei zile după Congresul pentru șefia Partidului Național Liberal, în care Oros l-a susținut pe Ludovic Orban.

Printr-un mesaj publicat la primele ore ale dimineții, Adrian Oros l-a criticat pe premierul Florin Cîțu pentru alocările de fonduri reduse de care a beneficiat Ministerul Agriculturii în ultimul an, dar și pentru faptul că în Planul Național de Redresare și Reziliență nu au fost incluse mari proiecte pentru acest sector. În același timp, Oros a acuzat o presupusă lipsă de implicare a șefului executivului pentru stoparea samsarilor și a vânătorilor de subvenții.

„Pentru premierul Florin Câțu, agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare: 1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă. 2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare si distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc in PNRR. 3. Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă”, a scris Adrian Oros, pe pagina sa de Facebook.

Florin Cîțu, ales președinte al PNL

Beneficiind de sprijinul președintelui Klaus Iohannis, Florin Cîțu a fost ales, sâmbătă, 27 septembrie, în funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Premierul a obținut 2.878 de voturi (60,26%), în timp ce contracandidatul său, Ludovic Orban, 1.898 de voturi (39,74%).

CITEȘTE ȘI: Ludovic Orban și-a înaintat demisia din funcția de șef al Camerei Deputaților

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW