Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Achiziția a încă 20 de trenuri electrice intră în linie dreaptă

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 10 august 2022

Achiziția a încă 20 de trenuri electrice intră în linie dreaptă, a anunțat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Este vorba despre cele 37 de trenuri noi, produse de Alstom.

„A fost lansată licitația pentru achiziția a încă 20 de trenuri (rame) electrice de lung parcurs de către Statul Român, după finalizarea controlului preliminar al ANAP. Investiția se va realiza prin intermediul Autorității pentru Reformă Feroviară, autoritatea din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, responsabilă cu organizarea serviciilor de transport feroviar de călători și achiziția de material rulant necesar pentru îmbunătățirea calității acestora.

Proiectul este o continuare a proiectului de investiții în prima serie de rame electrice de mediu și lung parcurs (37 vehicule, așa cum au rezultat din studiul de fezabilitate elaborat de echipa BEI-PASSA în perioada 2018-2020)”, a precizat Scrioșteanu, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, obiectivele proiectului de investiții sunt creșterea competitivității transportului feroviar pe piaţa internă și integrarea în spațiul feroviar unic european.

„Proiectul vizează dezvoltarea serviciilor publice obligatorii utilizând noua flotă de rame electrice, introduse pe rețeaua electrificată până în 2022 și pe rute selectate propuse spre electrificare (Cluj Napoca – Oradea, Constanța – Mangalia și București – Giurgiu). Au fost, astfel, identificate 10 legături feroviare:

Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov
Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat
Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași
Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava
Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași
Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava
Galați – Brăila – Constanța – Mangalia
Iași – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
Suceava – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași”, a explicat acesta.

„Ramele electrice vor asigura, între altele, circulația cu o viteză minimă de 160 km/h și maximă de 200 km/h, o capacitate de transport de minim 160 locuri fixe (clasa întâi și clasa a doua), construite pentru a asigura confortul pentru deplasări de lung parcurs (7 – 10 h /direcție), accesibilitatea persoanelor cu mobilitate redusă, suport pentru politicile naționale de aliniere la standardele europene prin echiparea cu sistemul de control al vitezei ETCS nivel 2.

Proiectul include și achiziția serviciilor de întreținere și reparații pe durata de viață, astfel: contractarea fermă pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de extindere la 30 de ani.

Valoarea totală a proiectului depășește 450 mil. euro, din care aproximativ 180 mil. euro reprezintă achiziția trenurilor (finanțate prin fonduri europene nerambursabile) și 270 mil. euro reprezintă contravaloarea serviciilor de întreținere și reparații (plătiți de operatorii feroviari pe parcursul celor 30 de ani de exploatare). Sursa de finanțare este Programul Național de Redresare și Reziliență”, se mai arată în postare.

37 de trenuri noi, produse de Alstom

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat pe 25 martie contractul pentru achiziția a 20 de trenuri electrice de lung parcurs, comanda urmând să fie suplimentată cu alte 17 trenuri.

Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA. Primul tren ar urma să ajungă în România în noiembrie 2023. Termenul de livrare a tuturor trenurilor din contractul de bază este octombrie 2024 (31 luni).

Trenurile, care vor putea circula cu o viteză de 160 km/h, vor fi dotate cu:

-zonă pentru călători cu dizabilități
-zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat
-zonă de bar sau bistro
-sisteme de climatizare
-conexiune wi-fi”, a precizat ministrul.

Trenul face parte din gama Coradia de trenuri regionale, cu performanțe demonstrate în operare, timp de peste 30 de ani, în toată Europa. Alstom a vândut peste 3.300 de unități în toată lumea, iar opt țări europene – între care Danemarca, Franța, Germania, Olanda sau Spania – beneficiază deja de performanțele acestora, dezvoltate în mai multe variante.

Foto: Facebook/ Ionel Scrioșteanu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW