A fost deschis un dosar penal după incendiul de la stația de metrou Piața Romană
Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu și a deschis un dosar penal, în urma incendiului care a avut loc marți dimineața la stația de metrou Piața Romană. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă, respectiv neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
„Cu privire la evenimentul înregistrat în data de 24.05.2022, când un tren a rămas blocat în tunel în zona stației de metrou Piața Romană, sector 1, polițiștii Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public s-au sesizat din oficiu și desfășoară activități investigative sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă, respectiv neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate in muncă”, a transmis Poliția Capitalei, potrivit News.ro.
Cercetările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Context
Un incendiu s-a produs marți, 24 mai, la o ramă de metrou, la stația Piața Romană. 172 de persoane au fost evacuate în total, dintre care 25 de persoane au fost asistate medical și două persoane au fost transportate la Spitalul Floreasca, după cum a anunțat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Metrorex a transmis ulterior că a fost vorba de o defecțiune tehnică identificată la un tren care a plecat din stația Piața Romană către Berceni.
Compania a susținut că pasagerii din trenul defect au blocat trenul în tunel, întrucât au forțat deschiderea ușilor când au sesizat fumul înecăcios.
„Ca urmare a defecțiunii tehnice cu degajare de fum din Piață Română, echipele Metrorex au apelat conform procedurilor la instituțiile abilitate pentru verificare și acordare de sprijin în caz de nevoie.
Călătorii aflați în trenul defect au forțat deschiderea ușilor, fapt ce a condus la blocarea trenului în tunel și deconectarea de la energia electrică a acestuia. Menționăm că, pasagerii aflați în trenul defect nu au fost puși în niciun moment în pericol, iar că urmare a situației create, aceștia vor fi debarcați prin tunel”, transmitea marți Metrorex.
Trenul de metrou implicat în incident va fi suspus unei investigații pentru stabilirea cauzelor exacte, a transmis directorul Metrorex, Mariana Miclăuș.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/a-fost-deschis-un-dosar-penal-dupa-incendiul-de-la-statia-de-metrou-piata-romana/ […]