Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Protest la metrou: Metrorex sesizează DIICOT privind fapte de încălcare a legii terorismului / Ministrul Drulă anunță că a sesizat DNA / UPDATE Răspunsul Sindicatului USL-metrou

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 26 martie 2021

UPDATE Sesizarea făcută de conducerea Metrorex a ajuns la DIICOT.

UPDATE Plângerea penală depusă de Cătălin Drulă a ajuns la Direcția Națională Anticorupție. Procurorii vor verifica sesizarea, analizând faptele și, dacă este cazul, vor începe o anchetă în urma protestelor spontane de vineri din metroul bucureștean.

UPDATE Sindicatul USL-metrou îl acuză pe ministrul Cătălin Drulă că de la preluarea mandatului ar fi făcut abuz de putere și ar fi încălcat Constituția.

Asta ați făcut de la preluarea mandatului. Abuz de putere și încălcarea Constituției, folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane ( ați pus în ca oameni din USR în scopul obținerii…… ) și cel mai important ați încălcat împreună cu directorul general infracțiuni contra siguranței calatorilor”, acuză sindicatul Metrorex.

Știrea inițială

Conducerea Metrorex a sesizat DIICOT cu privire la fapte de încălcare a legii terorismului, după ce angajații companiei au organizat un protest spontan. În paralel, ministrul Cătălin Drulă a anunțat că a sesizat DNA împotriva celor responsabili pentru acțiunea care a dus vineri la blocarea Capitalei. 

Tocmai am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi, pentru următoarele infracțiuni:

+ zădărnicirea combaterii bolilor

+ abuz în serviciu

+ trafic de influență

+ folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane

+ folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite

+ șantaj

+ infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate

Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanță civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare”, a anunțat ministrul Transporturilor, pe Facebook.

Cătălin Drulă este de părere că protestul spontan al angajaților Metrorex ar fi „o acțiune ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic” și că autoritățile trebuie să aibă un răspuns ferm.

Metroul trebuie eliberat și trebuie să revină în circulație. Abia atunci se poate organiza un dialog adevărat despre problemele metroului. Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog și nici nu trebuie alimentate din vistieria statului”, a adăugat Drulă.

Metrorex a sesizat DIICOT

Conducerea companiei Metrorex a sesizat DIICOT, invocând fapte de încălcare a legii terorismului, după protestul spontan de vineri.

Terorismul reprezintă acele acțiuni, inacțiuni precum și amenințări cu privire la acestea care prezintă pericol public, afectează viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor, factorii materiale, relațiile internaționale ale statelor, securitatea națională sau internațională, sunt motivate politic, religios sau ideologic și sunt săvârșite din următoarele scopuri:

a) intimidarea populației sau a unui segment al acesteia prin producerea unui puternic impact psihologic;

b) constrângerea nelegitimă a unei autorități publice ori organizații internaționale să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui anumit act;

c) destabilizarea gravă sau distrugerea structurilor politice fundamentale constituționale, economice ori sociale ale unui stat sau organizații internaționale”, este Articolul 1, invocat de conducerea Metrorex.

Poliția Capitalei, anchetă în paralel

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a declanșat cercetări, conform art.218 alin(4)din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social: declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor art. 205 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, respectiv neasigurarea serviciilor de transport, la cel puțin o treime din activitatea normală”, potrivit unui comunicat transmis de Poliția Capitalei.

Amenzi de 125.000 de lei

Jandarmeria Capitalei a dat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.000 de lei, după protestul spontan de vineri al angajaților Metrorex, pentru următoarele contravenții:

– nerespectarea măsurilor prvind organizarea de adunări publice în spații închise, așa cum este prevăzut în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

– desfășurarea protestului fără autorizare, faptă prevăzută de Legea nr. 60/1991 și

– nerespectarea măsurilor sanitare, cum este prevăzut tot în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a precizat sursa citată.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Cine controlează sindicatul care a blocat circulația metrourilor/ Firma gestionată de sindicat, profit de peste 6 milioane de lei, în 2019 DOCUMENTE

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Aglomeraţie în Bucureşti, în plină evoluție a cazurilor de COVID, din cauza protestului de la metrou/ IGPR analizează posibilitatea deschiderii unui dosar penal

CITEȘTE MAI MULTE AICI: FOTO VIDEO Sindicatul Metrorex susţine că protestul care a oprit circulaţia trenurilor nu are legătură cu eliberarea spaţiilor comerciale: Nu căpuşează nimeni metroul, ne asigurăm că nu îl vindeţi bucăţi

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW