Procurorul militar care a deschis dosarul 10 August scapă de acuzațiile Inspecției Judiciare

Secția pentru procurori din cadrul CSM a încetat acțiunea inițiată de Inspecția Judiciară împotriva lui Bogdan Ciprian Pârlog. Procurorul militar care a deschis dosarul 10 August a fost cercetat disciplinar pentru că ar fi obstrucționat activitatea Inspecției, deoarece nu ar fi prezentat anumite acte de urmărire penală într-un dosar pe care îl avea în lucru, potrivit unor surse MainNews.ro.
Consiliul Superior al Magistraturii a încetat acțiunea inițiată de Inspecția Judiciară, pe motiv că nu ar fi fost respectată repartizarea aleatorie în ceea ce privește inspecția disciplinară în cazul procurorului militar.
„Constată nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Pîrlog Bogdan Ciprian, prim-procuror adjunct la Parchetul Militar București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare”, se arată în decizia Secției pentru procurori din cadrul CSM.
Decizia secției pentru procurori din cadrul CSM poate fi contestată.
Bogdan Ciprian Pârlog, prim-procurorul militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, este cel care a deschis dosarul 10 August.
Recent, acesta s-a sesizat din oficiu în privința scandalului inițiat de comisarul Radu Gavriș, care a acuzat că polițiștii au acționat „la pont”, după ce a fost surprins în incinta unui restaurant din Centrul Vechi al Capitalei.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin



