Meleşcanu, vizat de plângerile trimise la DNA în cazul votului din Diaspora
Teodor Meleşcanu este vizat de plângerile trimise la DNA de Parchetul General, privind votul din Diaspora, au declarat surse judiciare pentru mainnews.ro. Funcţia de ministru de Externe, deţinută de Meleşcanu, atrage competenţa Direcţiei.
Parchetul General susţinea ieri că a fost format un dosar pe baza mai multor plângeri privind obstrucţionarea votului din 26 mai. Instituţia menţiona că respectiva cauză a fost declinată la DNA. Astăzi, DNA anunţă că au fost primite 42 de plângeri, fiind constituit un dosar la nivelul Direcţiei.
Comunicatul DNA
„La data de 6 iunie 2019 au fost primite, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un număr de 42 de plângeri având ca obiect nereguli privind exercitarea dreptului de vot de către cetățenii din afara granițelor țării la alegerile pentru Parlamentul European și la Referendumul desfășurate la data de 26 mai 2019. Ca urmare a transmiterii plângerilor, la data de 6 iunie 2019, în cadrul D.N.A a fost constituit un dosar penal în care se vor efectua acte de urmărire penală”, transmite DNA.
„A fost un număr de plângeri privind obstrucţionarea votului. Ele au fost contopite într-un dosar şi declinate către DNA”, a declarat, ieri, pentru mainnews.ro, purtătorul de cuvânt al Parchetului General.
Sesizările se referă la infracţiuni legate de imposibilitatea unor cetăţeni români aflaţi în străinătate de a vota.
Cum a justificat ministrul imposibilitatea exercitării dreptului la vot
Teodor Meleşcanu este vizat de o moţiune simplă depusă de PNL şi USR. Opoziţia îl acuză că pe 26 mai a intenţionat limitarea numărului de persoane care să poată vota în secţiile din străinătate. În moţiune se reclama că a fost un număr insuficient de buletine de vot la unele secţii, iar la altele au lipsit urnele de vot suplimentare.
După alegeri, zeci de oameni au protestat în faţa MAE.
„În calitate de ministru de externe am niște obiective foarte importante, sigur și alegerile sunt importante. Nu am crezut că e corect ca pentru o anumita problemă să renunț la obiectivele mari. Sigur, dacă doamna prim-ministru, partidul meu, vor dori să mă înlocuiască, voi fi gata să ajut pe cel care va veni în locul meu”, a declarant Teodor Meleşcanu la Digi24, după ce oamenii au reclamat că nu au putut vota.
Întrebat dacă premierul i-a cerut demisia, Meleşcanu a răspuns: „Nu, niciodată, dimpotrivă, m-a încurajat să fac ancheta, să vedem cauzele reale și apoi să putem să discutăm despre funcționarea alegerilor în acest an”.
Comentarii