Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Un polițist DGA acuză că ar fi fost amenințat de un judecător de la Înalta Curte / Magistratul se apără: Nu am vrut să îi fac rău

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 12 august 2023 Etichete: , ,

Gheorghe Giorgian Ciorîia, ofițer în cadrul Direcției Generale Anticorupție, acuză că ar fi fost amenințat de Alin Sorin Nicolescu, judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin intermediul directorului general al instituției în care lucrează, chestorul Liviu Vasilescu, în urma unui conflict pe care l-au avut în timpul susținerii examenului de licență. Într-o declarație acordată pentru Mainnews.ro, magistratul recunoaște că a luat legătura cu șeful DGA, însă subliniază că nu a dorit să îi facă rău, refuzând să facă o reclamație în scris.  

Neînțelegerile dintre Ciorîia și Nicolescu s-ar fi declanșat în timpul desfășurării examenului de licență la Facultatea de Drept European din cadrul Universității Nicolae Titulescu, unde polițistul avea calitatea de student, iar judecătorul pe cea de cadru didactic.

„În loc să vină cu buletinul, mi-a arătat legitimația de polițist”

Magistratul s-ar fi înfuriat, spune el, după ce polițistul ar fi încercat să își dovedească identitatea cu ajutorul legitimației de serviciu, iar nu cu cartea de identitate.

„La intrarea în examen așteptau vreo 200 de studenți. Acest domn, în loc să vină cu legitimația de student sau cu buletinul, îmi arată legitimația de polițist”, a explicat judecătorul Nicolescu, într-o declarație acordată pentru Mainnews.ro.

În schimb, polițistul Ciorîia are o variantă ușor diferită.

„(…) în momentul în care am scos portofelul pentru a putea prezenta cartea de identitate, acesta s-a deschis la compartimentul unde am legitimația de serviciu, fiind exact lângă compartimentul în care am buletinul, dumnealui putând observa faptul ca sunt polițist”, a scris Gheorghe Giorgian Ciorîia, pe contul său de Facebook.

Astfel ar fi pornit un schimb de replici între cei doi.

„În momentul in care m-am așezat în bancă, acesta s-a asigurat de faptul ca nu îl aude nimeni, și m-a întrebat ironic ‘Bă ești prost?’ după care mi-a luat cartea de identitate și a dus-o la catedră pentru a îmi nota datele de pe aceasta (cel mai probabil într-o agendă personală sau pe o foaie, nicidecum într-o agendă înregistrată), sau poate chiar a pozat-o, nu am certitudine ce a făcut cu cartea mea de identitate”, afirmă polițistul.

De cealaltă parte, judecătorul instanței supreme susține că polițistul ar fi avut un comportament inadecvat.

„Comenta la orice ziceam. Vorbea cu ‘dumneata’. N-am mai întâlnit așa ceva. Cum să-i rețin ilegal datele când noi le aveam la dosar. Puteam să-l dau afară de trei ori, pe regulament. M-am uitat la buletin și i-am spus că nu este în regulă cum face. Era foarte agitat. Niște colege de-ale lui mi-au reclamat că le deranjează și l-am mutat în spate. Nici nu l-am mai supravegheat apoi, i-am lăsat pe ceilalți colegi”, afirmă magistratul.

Disputa ajunge în biroul șefului DGA

Conflictul dintre profesor și student nu avea însă să se termine în sala de examen, ci în biroul șefului DGA. Polițistul susține că acolo chestorul Vasilescu l-ar fi întrebat dacă nu îi place în DGA, ceea ce el a interpretat ca pe o amenințare voalată.

„La ora menționată anterior, și-au făcut apariția domnul Liviu Vasilescu și doamna Director General Adjunct, Manuela Popescu. Aceștia mi-au spus că mă aflu acolo din cauza discuției purtate cu domnul judecător Nicolescu Alin Sorin, iar domnul Vasilescu chiar spunându-mi că daca nu îmi place la DGA, să plec la poliție, fiind oarecum o amenințare voalată din partea lui. Atât domnul Director General cât și doamna Director General Adjunct au început să îmi zică că atitudinea mea a fost una greșită și că am făcut de ras Direcția Generala Anticorupție prin atitudinea pe care am avut-o”, susține polițistul.

Judecătorul Nicolescu recunoaște că i-a relatat cele întâmplate în sala de examen chestorului Liviu Vasilescu, despre care spune că îi este prieten, însă subliniază că a refuzat să facă o reclamație în scris.

„Liviu este prietenul meu de 20 ani. Eu i-am spus informal: ‘Ce faceți cu ăștia, nu îi învățați respectul față de oameni?’ I-am spus că nu este în regulă. Dacă el cu mine ca profesor face așa… Mi-a zis să îi fac sesizare în scris. Nu am făcut pentru că nu am vrut să-i fac rău”, a declarat judecătorul.

„Mi-au zis să îmi cer scuze”

În plus, polițistul relatează că șefii DGA i-ar fi cerut să meargă la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-și cere scuze față de judecător.

„Mi-au zis să mă duc la doamna psiholog și după aceea să mă deplasez către domnul judecător pentru a îmi cere scuze. M-am deplasat către Înalta Curte de Casație si Justiție. Am așteptat aproximativ o oră, fără să primesc vreun mesaj de la domnul judecător, iar la un moment dat primesc un apel telefonic de la doamna Director General Adjunct, Manuela Popescu care îmi comunică că domnul judecător Nicolescu Alin Sorin este la sediul Direcției Generale Anticorupție si că pot pleca spre casă, lucru pe care l-am și făcut”, a afirmat Gheorghe Giorgian Ciorîia.

Judecătorul confirmă că șeful DGA i-a cerut polițistului să-și ceară scuze, ceea ce în opinia sa este normal, având în vedere cele întâmplate.

„(n.r. – Liviu Vasilescu) a făcut foarte bine. L-a chemat și l-a trimis să își ceară scuze. Aveam și eu dreptul la niște scuze după ce m-a umilit în fața a 200 de studenți”, a declarat judecătorul Nicolescu.

Polițistul susține că, după ce a plecat din fața sediului instanței supreme, a primit un mesaj de la Alin Sorin Nicolescu în care acesta îi spune „ți-a trecut glonțul pe la ureche”.

„La un moment dat, la ora 15:08, respectiv 15:09 primesc două mesaje pe WhatsApp din partea domnului judecător Nicolescu Alin Sorin, mesaje care spun următoarele lucruri ‘Sper să înțelegi ceva din ecuația asta pentru că ți-a trecut un glonț pe la ureche…’ respectiv ‘..și atenție la steroizi ca o să-ti prăjească creierul’”, mai relatează polițistul.

Poziția DGA: Nu s-a dispus nicio măsură disciplinară

Într-un punct de vedere transmis la solicitarea Mainnews.ro, purtătorul de cuvânt al DGA, a confirmat evenimentul, precizând însă că în privința ofițerului nu s-au dispus sancțiuni disciplinare și nici nu se află în curs de cercetare.

„Un cadru universitar a adus la cunoștința conducerii instituției faptul că, în contextul susținerii examenului menționat, un student cu care a avut un diferend și-a declinat calitatea de ofițer al Direcției Generale Anticorupție prezentând și o legitimație de serviciu. Având în vedere aceste aspecte, conducerea instituției a solicitat ofițerului în cauză lămuriri cu privire la situația prezentată, ocazie cu care a purtat o discuție cu acesta.

În contextul discuției menționate, ofițerul a confirmat faptul că a avut un schimb de replici în contradictoriu cu un cadru universitar și, totodată, a confirmat faptul că l-a încunoștiinţat pe acesta despre calitatea lui de ofițer DGA. Discuția purtată la începutul lunii iulie a.c. cu ofiţerul în cauză a avut ca scop clarificarea unei situații, prezentată conducerii DGA ca fiind una nepotrivită pentru profilul și atitudinea unui ofițer de poliție al Direcției Generale Anticorupție.

Menționăm faptul că ofițerul DGA  lucrează de aproximativ 1 an la Serviciul Județean Anticorupție Olt, fiind definitivat de curând în profesie ca ofițer cu atribuţii pe linie de prevenire a corupţiei.

Totodată, precizăm faptul că față de ofițer nu s-a dispus nicio măsură disciplinară și că acesta nu se află în cursul vreunei cercetări de natură disciplinară”, a transmis reprezentanta DGA.

Mainnews.ro a încercat să ia legătura și cu șeful DGA, Liviu Vasilescu, însă până la ora publicării materialului acesta nu a răspuns pentru a oferi un punct de vedere.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW