Zeci de tone de deșeuri au fost oprite la intrarea în țară. Cum vrea ministrul Mediului să combată importurile ilegale de gunoi
Peste 60 de tone de deşeuri au fost oprite la intrarea în ţară, în mai multe puncte de frontieră de la graniţa cu Ungaria, transmite Poliția de Frontieră. Au fost oprite trei camioane încărcate cu 24 de tone de articole second hand, considerate „deşeuri”: motoare, piese de schimb, containere, saltele, frigidere şi cuptoare cu microunde.
Acestea proveneau din Germania,Austria, Italia și nu pot fi încadrate în sfera articolelor de tip „second-hand”, menționează oamenii legii. Spre exemplu, la Borş I a fost oprit un microbuz cu trei tone de anvelope uzate din Italia.
La Nădlac II au fost găsite peste 12 tone de deşeuri într-un automarfar care venea din Italia. Alte 25 de tone au fost oprite la Vama Petea.
Şoferii români nu au putut prezenta documente necesare importurilor, astfel că poliţiştii de frontieră nu au permis introducerea în ţară a deşeurilor.
Afaceri cu deșeuri, mascate sub articole second-hand. Ministrul Mediului vrea noi reglementări
Introducerea deşeurilor pe teritoriul României, import şi transfer pe piaţa UE, este permisă, pe bază de notificare, doar în scopul valorificării, în instalaţii autorizate de către autorităţile publice competente. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că autorităţile române vor modifica legislaţia privind importurile de produse la mâna a doua, inclusiv textile. În România se încearcă foarte des „mascarea” deșeurilor care nu se pot depozita, recicla pe teritoriul nostru. Acestea sunt declarate la vamă „articole second-hand”, însă, în urma controalelor s-a constatat că sunt deșeuri. România nu stă deloc bine la capitolul depozitare, reciclare deșeuri, lucru recunoscut chiar de autorități. Multe dintre depozitele de deșeuri sunt neconforme, iar Comisia Europeană monitorizează modul în care țara noastră face pași pentru a le pune în legalitate.
„Dacă se aduc foarte multe textile ca fiind second hand dar 90% se aruncă şi 10% se pun pe raft pentru a fi revândute, nu este bine. Tocmai de aceea şi la electrocasnice, şi la aparatură de orice tip şi la textile este nevoie de o reglementare mult mai clară a ceea ce înseamnă second hand şi a ceea ce înseamnă refolosibil. Vom înăspri controalele şi acolo”, declara ministrul Tanczos Barna, într-o intervenție la TVR.
Sursă foto: Poliția de Frontieră
Comentarii