Marcel Ciolacu, despre scandalul lucrărilor de pe Bîstroe: Să nu începem să împărțim oamenii în buni și răi, susținători ai Rusiei
Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD) și al Camerei Deputaților, a transmis luni, 20 februarie, că Delta Dunării este „ceva sacru” pentru România și a insinuat că cei care critică Ucraina nu sunt automat susținători ai Rusiei.
„Să nu începem să împărțim oamenii în buni și răi, în susținători ai Rusiei, când vrem să ne apărăm Delta Dunării. E ceva sacru pentru România. Sperăm că ce s-a întâmplat deja nu afectează Delta Dunării într-un mod radical”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară, la Parlament.
Liderul PSD a mai precizat că va avea, vineri, o întâlnire cu ambasadorul Ucrainei, Ihor Prokopchuk, și că va veni, ulterior, „cu toate lămuririle”.
„MAE a dat acceptul de a se naviga și pe Chilia și pe Bîstroe. Cum se dă un accept, se poate și retrage”, a indicat șeful PSD.
Potrivit informațiilor Main News, obținute dintr-o ședință de la Ministerul Transporturilor de luni, autoritățile ucrainene ar fi dragat până la 7 metri Canalul Bîstroe, ceea ce nu înseamnă simple lucrări de întreținere, așa cum a transmis sâmbătă Ambasada Ucrainei.
Aceste lucrări de adâncire, cred oficialii români, ar fi dus la scăderea debitelor pe brațul Sulina, ceea ce afectează deplasarea navelor de transport. Aceștia spun că dragajele pentru a asigura debitele pe Bâstroe provoacă retragerea apei de pe canalele adiacente din Delta Dunării și afectează atât flora și fauna, cât și transportul de pasageri.
În același timp, ucrainenii ar deversa materialul dragat în Marea Neagră, iar curenții maritime aduc aceste aluviuni pe Bara Sulina, ceea ce provoacă scăderea adâncimilor. Deja pe Bara Sulina a scăzut adâncimea cu 70 cm.
Ulterior, Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopchuk, a fost invitat, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, pentru o discuție cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota.
Partea română a reiterat solicitarea stopării imediate a tuturor lucrărilor de dragaj în cazul în care acestea nu au ca scop exclusiv întreținerea căii de navigație.
Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Comentarii