Proiect de lege pentru interzicerea importurilor de petrol, gaze naturale și cărbune din Federația Rusă, depus în Parlament
Un proiect de lege ce urmărește interzicerea importurilor de petrol, gaze naturale, cărbune și combustibil nuclear din Federația Rusă a fost depus, luni, 11 aprilie, în Parlamentul României, de doi parlamentari USR, potrivit unui comunicat transmis de partid.
Proiectul de lege vine după ce Parlamentul European a adoptat, pe 7 aprilie, o rezoluție prin care a cerut statelor membre UE să oprească toate importurile de petrol, gaze naturale, cărbune și combustibil nuclear din Federația Rusă.
„Avem de ales fie între a-i ajuta pe vecinii noștri ucraineni, fie între a spune că acest război nu ne privește și că orice ajutor oferit nu are voie să ne afecteze propriul confort financiar. Înainte de a ne grăbi cu un răspuns, să ne gândim oare ce am spune dacă, în loc de Bucha, ororile războiului s-ar fi întâmplat la București? Cum ne dorim să rămânem în istorie: vrem să fim cei care au asistat cu nepăsare la suferința vecinilor săi și care au făcut prea puține lucruri ca să o oprească?”, a declarat Cătălin Teniță, deputat USR și unul dintre inițiatorii proiectului.
Deputatul a precizat că proiectul de lege este inspirat de „descrierea ororilor pe care le-au văzut cu proprii ochi colegii noștri deputați, Diana Stoica și Filip Hăvărneanu”, amintind de vizita celor doi parlamentari în Ucraina, în cadrul delegației condusă de Ursula von der Leyen.
Proiectul a fost inițiat de deputatul Cătălin Teniță și senatorul Cosmin Poteraș, de la USR.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 64370 additional Information on that Topic: mainnews.ro/proiect-de-lege-pentru-interzicerea-importurilor-de-petrol-gaze-naturale-si-carbune-din-federatia-rusa-depus-in-parlament/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/proiect-de-lege-pentru-interzicerea-importurilor-de-petrol-gaze-naturale-si-carbune-din-federatia-rusa-depus-in-parlament/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/proiect-de-lege-pentru-interzicerea-importurilor-de-petrol-gaze-naturale-si-carbune-din-federatia-rusa-depus-in-parlament/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/proiect-de-lege-pentru-interzicerea-importurilor-de-petrol-gaze-naturale-si-carbune-din-federatia-rusa-depus-in-parlament/ […]