Wednesday, June 16, 2021
Jurnalism corect


Ziua sentinței pentru Bogdan Olteanu în dosarul mitei de la Vîntu | Verdictul, amânat două săptămâni pentru că un judecător a fost în concediu

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 29 octombrie 2020 Etichete: , ,

Curtea de Apel București este așteptată să pronunțe, joi, decizia definitivă în dosarul lui Bogdan Olteanu. Verdictul a fost amânat de mai multe ori, iar ultima dată acest lucru s-a întâmplat pentru că unul dintre judecătorii din complet era în concediu de odihnă.

În primă instanță, fostul viceguvernator al Băncii Naționale a fost condamnat, de Tribunalul București, la 7 ani de închisoare.

Bogdan Olteanu a contestat, însă, verdictul, pentru că neagă acuzațiile și cere să fie achitat.

CITEȘTE ȘI: SURSE DNA nu renunță și insistă ca Sorin Ovidiu Vîntu să fie judecat în dosarul mitei lui Olteanu / Decizia, după ce interceptările au fost anulate ca urmare a unui verdict CCR

Acuzațiile DNA

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, în perioada iulie-noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, ar fi cerut și ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, în schimbul numirii lui lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunerii.

La ultimul termen din prima instanță, DNA a cerut 10 ani de închisoare pentru fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, însă judecătorul a dictat șapte ani, decizie care nu a fost, însă, definitivă.

Foto: Mediafax

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW