Wednesday, December 4, 2024
Jurnalism corect


SURSE DNA nu renunță și insistă ca Sorin Ovidiu Vîntu să fie judecat în dosarul mitei lui Olteanu / Decizia, după ce interceptările au fost anulate ca urmare a unui verdict CCR

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 30 iulie 2020 Etichete: , , , ,

Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) au decis să mențină trimiterea în judecată a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, acuzat că i-a dat șpagă fostului viceguvernator al Băncii Naționale, Bogdan Olteanu, potrivit unor surse. Decizia anchetatorilor vine în contextul în care probe esențiale din dosar au fost anulate de instanță.

Dovezile care au picat sunt înregistrări obținute de SRI în baza mandatelor de siguranță națională (MSN). CCR a stabilit că acestea nu pot fi folosite ca probe în dosarele penale.

După anularea lor, judecătorii Curții de Apel București au cerut DNA să decidă dacă vrea înapoi dosarul pentru reluarea anchetei sau menține dispoziția de trimitere în judecată.

Sursele Main News spun că anchetatorii DNA au decis să ceară în continuare judecarea lui Vîntu. Un termen în cameră preliminară, la Curtea de Apel București, este programat chiar joi, la prânz.

Acuzațiile DNA

Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat că i-ar fi dat un milion de euro lui Bogdan Olteanu pentru ca Liviu Mihaiu să fie numit guvernator al Deltei Dunării.

De altfel, judecat într-un proces separat, Bogdan Olteanu a primit, pe fond, șapte ani de închisoare. Acesta a negat, însă, acuzațiile.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ – Dosarele de corupție pică în serie, după ce CCR a interzis folosirea ca probe a înregistrărilor obţinute de SRI pe mandat de siguranţă naţională | Vîntu, Videanu, Niculae, printre marii beneficiari de până acum. Probe din dosarul Tel Drum, sub semnul întrebării

Foto: Mediafax

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW