Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Vladimir Putin susține că Rusia „abia a început” campania militară din Ucraina. Liderul de la Kremlin, noi amenințări către Occident

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 8 iulie 2022

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a lansat o nouă amenințare la adresa Occidentului, relatează vineri, 8 iulie, The Guardian. Liderul de la Kremlin susține că Moscova „abia și-a început” campania militară din Ucraina și a provocat statele occidentale să înfrunte Rusia pe câmpul de luptă.

Azi auzim că ei (n.r. statele occidentale) vor să ne înfrângă pe câmpul de luptă. Ce pot să zic, să încerce”, a spus Vladimir Putin în timpul unei întâlniri cu parlamentarii ruși, ce a avut loc joi.

Liderul de la Kremlin a mai punctat că șansele unor negocieri scad pe măsură ce invazia din Ucraina continuă.

Toată lumea trebuie să știe că, în mare, nu am început nimic încă. În același timp, nu vrem să respingem negocierile de pace. Dar cei care le resping să înțeleagă că pe măsură ce avansează (n.r. conflictul militar), cu atât mai greu va fi pentru ei să negocieze cu noi”, a adăugat liderul rus.

Totodată, Putin a reiterat acuzațiile potrivit cărora statele occidentale ar fi responsabile de conflictul din Ucraina și că ar încerca să izoleze Rusia.

Liderul de la Kremlin s-a mai referit la „liberalismul totalitar” al Occidentului, menționând că ideologia ar fi impusă asupra întregii lumi.

Ei pur și simplu nu își doresc o țară ca Rusia. Din această cauză se folosesc de terorism, separatism și forțe distructive în țara noastră”, a precizat Putin.

În legătură cu sancțiunile impuse în contextul invaziei din Ucraina, Putin a recunoscut că există dificultăți, dar a spus că efectele sunt diferite de „cele pe care mizau inițiatorii blitzkrieg-ului economic împotriva Rusiei”.

Sursă foto: Kremlin.ru

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *