Vlad Voiculescu: Măsurile luate de autorități au venit târziu şi probabil nu sunt suficiente
Vlad Voiculescu consideră că măsurile adoptate de autorități pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19 ar fi venit târziu și că nu ar fi suficiente. Consilierul municipal a precizat că scenariul în care numărul cazurilor de infectări zilnice cu SARS-CoV-2 ar trece de 10.000 ar putea bloca sistemul de sănătate.
„Măsurile pe care autorităţile le-au luat – începând cu ziua de ieri(n.r. luni) – au venit târziu şi probabil nu sunt suficiente. Dacă sunt suficiente, vom vedea abia în 2-3 săptămâni. (…) Suntem pe o sanie, iar cei care conduc sania sunt mai preocupaţi să treacă printr-o poartă, pentru că la acea poartă se face poza, poza de pe 6 decembrie. În felul acesta văd eu acţiunile Guvernului din ultimele şase luni. (…) Nu va lua nimeni alte măsuri cu o săptămână înaintea alegerilor şi apoi va mai dura, după alegeri, câteva săptămâni, până vom avea un nou Guvern. Dacă vom ajunge la peste 10.000 de cazuri pe zi, acest nivel este nesustenabil pentru sistemul de sănătate din România”, a declarat Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă.
Copreședintele USR-PLUS București a adăugat că unele dintre măsurile adoptate de CNSU, precum închiderea școlilor și a piețelor, nu ar avea „fundamentare științifică”.
„Există mai multe studii care ne arată că nivelul de transmitere în şcoli, cel puţin, şi mai ales la copiii de vârstă fragedă, până la 12 – 14 ani, este mult redus. Da, în acest moment, sistemul sanitar este la limită şi putem vorbi, într-adevăr, şi de măsuri drastice, precum închiderea şcolilor. Pe de altă, nu trebuia să ajungem aici. Trebuiau luate măsuri treptat, trebuiau pregătite şcolile. Şi dacă peste tot în Europa s-a considerat că e importantă păstrarea şcolilor deschise, nu văd de ce la noi măsura nici măcar nu a fost dezbătută în spaţiul public”, a mai precizat fostul ministru al Sănătății.
Acesta a precizat că spitalele din București nu ar avea tot ce le trebuie pentru a face față crizei.
„Din informaţiile pe care le am de la Bucureşti, spitalele nu s-au pregătit. Spitalele nu au tot ce le trebuie în momentul acesta, pentru a face faţă crizei. Da, se fac eforturi, şi noua administraţie depune toate eforturile pentru a prinde din urmă lucrurile. Dar, în momentul acesta, senzaţia mea este că în domeniul sanitar sunt posibile mai degrabă cârpeli„, a spus consilierul municipal.
Sursă foto: Facebook / Alianța USR PLUS
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 41375 more Info to that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-masurile-luate-de-autoritati-au-venit-tarziu-si-probabil-nu-sunt-suficiente/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-masurile-luate-de-autoritati-au-venit-tarziu-si-probabil-nu-sunt-suficiente/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 55803 more Information on that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-masurile-luate-de-autoritati-au-venit-tarziu-si-probabil-nu-sunt-suficiente/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 10059 additional Info to that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-masurile-luate-de-autoritati-au-venit-tarziu-si-probabil-nu-sunt-suficiente/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-masurile-luate-de-autoritati-au-venit-tarziu-si-probabil-nu-sunt-suficiente/ […]