Vlad Voiculescu, după demitere: Am crezut că premierul nu va folosi folosi forța pe care i-am dat-o pentru cariera politică/ Dacă vrei transparență, trebuie să te temi/ Acuzații privind campania de vaccinare
Vlad Voiculescu a făcut primele declarații după ce a fost demis de premierul României din funcția de ministru al Sănătății, menționând că Florin Cîțu a folosit forța dată de coaliție pentru dezvoltarea carierei politice. Fostul ministru a acuzat că România rămas în epoca „privilegiaţilor”, acuzându-l pe premier de lipsă de dialog.
„Mandatul meu s-a încheiat acum două zile şi asta a pus punct unui şir de 113 zile de mandat si de ciocniri între mentalități. (..) Sunt aici să vă spun că, în continuare, mi-e teamă pentru oamenii din țara asta, pentru cei care au nevoie de ajutor, pentru cei care sunt văzuţi de politicieni pur si simplu ca electorat, pentru oamenii din sistem care aveau nevoie de schimbări, care au văzut că dacă superi prea tare sistemul nu e nevoie de prea multe argumente pentru a te elimina. Am găsit vulnerabilităţi înfricoșătoare, vorbesc despre neputința coordonării, neputinţa unui sistem de a își servi cetățenii, nu sunt ale unui ministru, sunt ale unui sistem. Ai nevoie de timp, oameni, mentalitate. Am preluat un MS în colaps.(..) Problema statului român rămâne capacitatea extrem de limitată a instituțiilor sale.Am considerat că alegerile au trecut și că suntem o echipă care vrea să construiască. Cred ca am gresit când m-am așteptat la o anumită decență, când oamenii mor, din partea unor politicieni sau a unei părți a presei.Am crezut ca premierul numit de o coaliție nu va folosi forta pe care i-am dat o pentru rațiuni care țin de cariera sa politică. Cred că România are nevoie de politiceni care să acționeze în interesul oamenilor. Am crezut că am ieșit din epoca epoleților, a privilegiilor nemăsurate, dar cred că m-am înșelat”, a declarat Vlad Voiculescu.
„Șocant, pentru mine, e că nu am avut nicio discuție cu Florin Cîțu. Nu e premierul de care are nevoie România”, a completat fostul ministru.
Voiculescu: Dacă vrei transparenţă, trebuie să te temi
Fostul ministru a exemplificat tensiunile privind sistemul sanitar făcând referire la campania de vaccinare şi la redeschiderea şcolilor.. Referitor la procesul de vaccinare, Vlad Voiculescu susţine că a insistat ca prioritari să fie bătrânii şi bolnavii, acuzând că, în realitate, prioritare au fost alte categorii.
„A fost decizia altcuiva ca lucrurile să se întâmple altfel. Nu am anticipat că vom avea mai multe centre închise pentru esențiali, speciali, decât centre deschise. Când am arătat lucrul acesta cu date, s-a întâmplat că am avut o investigație a unui corp de control a premierului României. Ne-am pomenit cu un corp de control care a aruncat in spatiul public acuzații neîntâlnite în alte state, un premier care dă un semnal și semnalul e mai important decât acuzațiile în sine, care sunt ridicole, semnalul este că dacă vrei sa aperi interesul public, dacă vrei transparență, trebuie să te temi, pentru că dacă deranjezi pe cine nu trebuie, un anumit sistem de privilegii, sistemul va acționa împotriva ta cu tot ce are”, susţine Voiculescu.
„Premierul s-a transformat în primul epidemiolog al ţării”
„Deschiderea școlilor este un succes, dar s-a transformat într-o pasare a vinei pentru că nu a mers perfect. Premierul nu a discutat niciodată cu MS, a lansat ținte fără să discute cu nimeni, s-a transformat în primul epidemiolog al țării, a vorbit despre lucruri pe care nu le cunoștea. Fiecare accident a fost folosit politic de opozitie, dar şi de partenerii de coaliție. Ne-am pomenit cu un premier care își bate joc de munca unei echipe pe care nu a cunoscut-o și pe care și-a permis să o „ievalueze” ca Tudorel Toader acum câțiva ani”, a completat fostul ministru.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-dupa-demitere-am-crezut-ca-premierul-nu-va-folosi-folosi-forta-pe-care-i-am-dat-o-pentru-cariera-politica-daca-vrei-transparenta-trebuie-sa-te-temi-acuzatii-privind-campania-de-va/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-dupa-demitere-am-crezut-ca-premierul-nu-va-folosi-folosi-forta-pe-care-i-am-dat-o-pentru-cariera-politica-daca-vrei-transparenta-trebuie-sa-te-temi-acuzatii-privind-campania-de-va/ […]