Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Vlad Voiculescu, după ce a renunțat la propunerea de a fi viceprimar al Capitalei pentru Ministerul Sănătății: Pot să servesc cel mai bine interesul românilor în acest moment critic

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 21 decembrie 2020

Vlad Voiculescu a explicat decizia de a renunța la funcția de viceprimar al Capitalei, după ce a fost nominalizat de USR-PLUS pentru a fi ministru al Sănătății în noul Guvern condus de Florin Cîțu, argumentând că interesul românilor poate fi servit „cel mai bine” din această funcție într-un moment critic. 

Acum 3 luni, la alegerile locale, am primit încrederea bucureștenilor pentru echipa USR PLUS. Am intrat în Consiliul General al Municipiului București pentru a servi oamenii acestui oraș: mi-am asumat managementul domeniilor sănătate și social, la nivelul Capitalei. Imediat se împlinesc 100 de zile de la alegeri. În mod normal, ar fi trebuit să vin în fața dumneavoastră – a celor peste 176 de mii de oameni care ne-au votat – cu un bilanț, alături de primarul independent susținut de USR PLUS și de PNL, și alături de viceprimarul ales din partea PNL. Mi-ar fi plăcut să vă pot vorbi despre o echipă consolidată, despre măsurile pentru București și pentru sistemul de sănătate de aici. Nu este cazul, din păcate, și nu din vina mea sau a USR PLUS. Abia începând de azi avem viceprimari aleși”, a scris Vlad Voiculescu, pe Facebook.

Consilierul municipal susține că „fără încredere, nu se poate construi nimic”, făcând referire la relația pe care a avut-o cu primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Am evitat să mă pronunț public pe aspecte care țineau de felul în care a funcționat – sau mai degrabă nu a funcționat – echipa votată de bucureșteni. În general, fără încredere, nu se poate construi nimic. Iar când cel alături de care ai candidat nu îți răspunde la telefon mai bine de o lună după seara alegerilor… nu e chiar un semn bun. Nu voi zăbovi însă mai mult însă asupra acestui aspect. Poate că avem pur și simplu stiluri și abordări diferite – respect asta și îi doresc Primarului General succes. Nu doar pentru că și-a dorit asta cu orice preț, dar și pentru că succesul actualei administrații este esențial pentru viitorul acestui oraș și a milioane de oameni”, a adăugat Voiculescu.

Vlad Voiculescu a precizat că Horia Tomescu a preluat funcția de viceprimar al Capitalei.

Înțeleg deci, din nou, să fac pasul în spate și sper din suflet ca lucrurile să se remedieze. Toate proiectele pregătite pentru București alături de echipa USR PLUS vor fi preluate de domnul Horia Tomescu, colegul meu care tocmai a fost votat de către Consiliul General al Municipiului București viceprimar al Municipiului București. Horia Tomescu este medic, un om integru și un om cu o energie fabuloasă. Echipa executivă de la Primăria Municipiului București are în continuare susținerea mea, a consilierilor generali USR PLUS și a Guvernului care tocmai se formează”, potrivit sursei citate.

Fostul ministru al Sănătății din Guvernul Cioloș susține că în acest moment am plăti pentru „nepăsarea și hoția” celor care ar fi profitat de sistemul sanitar în ultimii 30 de ani și anunță reforme și proiecte „de care avem cu toții nevoie”.

Pe 6 decembrie, la alegerile parlamentare, românii ne-au mandatat să formăm guvernul alături de PNL și UDMR. Suntem în plină criză sanitară fără precedent în ultimii 100 de ani iar sănătatea este unul dintre domeniile greu încercate, acum și de altfel de decenii încoace în România. Plătim acum tot ce nu s-a făcut, tot ce s-a ascuns, toată nepăsarea și hoția celor ce au profitat de pe urma sistemului de sănătate din 1990 încoace.

În ciuda celor de mai sus, sau tocmai pentru că simt că nu mai avem timp și nici eu răbdare, am acceptat desemnarea mea de către USR PLUS pentru poziția de ministru al Sănătății și voi merge în zilele următoare la audierile din Parlament cu convingerea că din poziția de ministru al Sănătății pot să servesc cel mai bine interesul românilor în acest moment critic.

Sper să am la Ministerul Sănătății timp să fac reformele și proiectele de care avem cu toții atât de mare nevoie. Am deja o echipă fabuloasă, știu ce este de făcut și am credința că alături de oamenii din sistem care își doresc o schimbare profundă vom putea face rapid pași în direcția asta: cu suportul colegilor din USR PLUS, PNL și UDMR, putem face ceea ce trebuie”, a precizat fostul ministru al Sănătății.

Vlad Voiculescu a explicat deciziile politice pe care le-a luat în ultimii ani și promite că, în următorii 2-3 ani, vor fi observabile schimbările din sistemul sanitar.

Îmi place să cred că în toate deciziile luate în ultimii ani am urmărit binele public, chiar dacă asta a venit nu de puține ori cu costuri personale asumate.

Nu am candidat la Alegerile Euro Parlamentare pentru că anunțasem deja candidatura la Primăria Municipiului București.

Nu am mai candidat pentru Primăria Generală la alegerile locale, considerând că este în interesul bucureștenilor ca eu să mă retrag pentru a susține un candidat unic împotriva Gabrielei Firea și PSD.

Nu am candidat la Alegerile Parlamentare pentru că am crezut că putem face echipă pentru București.

Mă retrag acum, cu inima deloc împăcată (și da, chiar înțeleg criticile pe tema asta), dar cu încrederea că energia mea poate avea un impact mult mai important, inclusiv pentru Capitală, din poziția de Ministru al Sănătății.

Repet: motivul pentru care m-am retras și am acceptat poziția de viceprimar a fost tocmai ca să pot să ajut cu experiența mea în domeniile care au impact direct în viața oamenilor. Am acum șansa să văd impactul unor decizii bune pentru toată țara, începând cu Bucureștiul – dar nu numai. Probleme majore sunt în toată România.

Pe termen scurt și mediu, de prestația Ministerului Sănătății depind, în mod direct, viețile a zeci de mii de români în această criză sanitară, economică și de încredere. N-aș fi putut să îmi iert decizia de a sta deoparte și de a critica doar de pe margine. Sunt atât de multe lucruri în sistemul de sănătate care trebuie corectate și trebuie corectate acum. Nu peste 1 an, nu la următoarele alegeri. Acum.

Sper să fiți alături de mine. Dacă nu acum, atunci în următorii 2-3 ani (pentru că nu vă promit miracole peste noapte).

Vă mulțumesc mult pentru susținere și înțelegerea unei decizii deloc ușoare așa cum vă mulțumesc, în egală măsură, pentru criticile voastre constructive”, a încheiat Vlad Voiculescu.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-dupa-ce-a-renuntat-la-propunerea-de-a-fi-viceprimar-al-capitalei-pentru-ministerul-sanatatii-pot-sa-servesc-cel-mai-bine-interesul-romanilor-in-acest-moment-critic/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 11888 more Info on that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-dupa-ce-a-renuntat-la-propunerea-de-a-fi-viceprimar-al-capitalei-pentru-ministerul-sanatatii-pot-sa-servesc-cel-mai-bine-interesul-romanilor-in-acest-moment-critic/ [.…

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-dupa-ce-a-renuntat-la-propunerea-de-a-fi-viceprimar-al-capitalei-pentru-ministerul-sanatatii-pot-sa-servesc-cel-mai-bine-interesul-romanilor-in-acest-moment-critic/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-dupa-ce-a-renuntat-la-propunerea-de-a-fi-viceprimar-al-capitalei-pentru-ministerul-sanatatii-pot-sa-servesc-cel-mai-bine-interesul-romanilor-in-acest-moment-critic/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *