Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Viorica Dăncilă: Moțiunea de cenzură nu va trece. PSD este un partid unit

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 25 septembrie 2019 Etichete: , , ,

Premierul României, Viorica Dăncilă, susține că moțiunea de cenzură nu va trece nici de această dată. Social-democrata spune că PSD-ul este un partid unit, care trebuie să își ducă guvernarea până la capăt.

„Moțiunea de cenzură cu care ne amenință opoziția nu va trece nici de această dată. Au mai încercat acest lucru, nu de mult, și au eșuat lamentabil. Au mai ratat o dată această tentativă când au venit în Parlament fără o viziune, fără program de guvernare și fără o echipă guvernamentală. Și tot așa vin și acum, fără alternativă și fără cea mai mică idee despre ce vor face a doua zi”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Premierul a mai spus că românii i-au votat în 2016, și pentru acest lucru PSD va continua să guverneze, în ciuda tuturor încercărilor opoziției de a dezbina partidul.

„Și fiindcă nu poate exista susținere pentru…nimic, nici această moțiune nu va trece. PSD este un partid unit, responsabil și care a înțeles că avem misiunea de a guverna România și a ne duce programul la capăt. Pentru asta am fost votați în 2016 și asta vom continua să facem, în ciuda tuturor încercărilor distructive ale unei opoziții slabe, dezbinate și lipsite de seriozitate și asumare când vine vorba de viitorul țării și al românilor”, a mai încheiat social-democrata.

Textul moțiunii de cenzură

„Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent” – este titlul moțiunii de cenzură cu care opoziția intenționează să vină în Parlament la începutul săptămânii viitoare. Se reproșează actualei puteri că a dus o politică economică falimentară, că s-au făcut împrumuturi cu dobânzi mari dar și lipsa investițiilor. 

PNL, prin vocea lui Ludovic Orban, a precizat, miercuri, că moțiunea este susținută în prezent de 237 de parlamentari, însă sunt încă negocieri, opoziția sperând să mai convingă cel puțin 10 deputați și senatori de la PSD.

„Companiilor profitabile de stat li s-au confiscat miliarde de euro din banii care erau destinaţi investițiilor, pentru a fi viraţi peste noapte la bugetul stat. Pentru acest motiv, puţinele companii de stat profitabile pe care le mai avem în economie nu au mai realizat proiecte prin care să se dezvolte sau să se modernizeze, cu riscul apariţiei unor avarii majore în infrastructura naţională. Să nu ne mire dacă vom afla că unele dintre aceste companii au trecut deja de la profitabilitate la pierdere!”, se arată în moțiunea de cenzură.

Opoziția reproșează Guvernului lipsa de viziune a politicilor economice care a dus la creșterea inflației, prețurile crescând de la lună la lună.

„Deficitul de cont curent s-a dublat într-un timp record, din cauză că modelul economic greşit al PSD a împins România să consume tot mai mult din import şi să ajute, astfel, economiile altor state, nu pe producătorii români. În consecinţă, preţurile au crescut, lună de lună, ducându-ne la cea mai mare inflaţie din UE şi la o monedă naţională tot mai slabă, care continuă să se devalorizeze”, mai scrie în moțiune.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 91589 additional Information to that Topic: mainnews.ro/viorica-dancila-motiunea-de-cenzura-nu-va-trece-psd-este-un-partid-unit/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *