Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Viorica Dăncilă, despre miniștrii ALDE care au plecat din Guvern: Este expresia unei lipse de responsabilitate și a unei disperări

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 27 august 2019 Etichete: , ,

Premierul României, Viorica Dăncilă, a postat un mesaj pe propriul cont de socializare în care susține că, în continuare, PSD-ul va asigura o guvernare competentă până la capăt.

„Există zilele acestea o serie întreagă de nemulțumiri, de scenarii, toate apărute pe fondul unui dezechilibru de moment pe care ieșirea ALDE de la guvernare l-a creat.

Vreau să ofer tuturor garanția că guvernul își va face treaba în continuare, vom asigura o guvernare competentă până la capăt. Să nu aibă nimeni vreo urmă de îndoială. Noi nu ne jucăm și nu facem un du-te-vino cu guvernul și cu stabilitatea țării, în funcție de cum ne convine electoral. Principala mea preocupare este buna funcționare a instituțiilor statului, care înseamnă stabilitate și echilibru în societate.”, susține Viorica Dăncilă.

Dăncilă i-a mulțumit ministrului Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, pentru decizia de a rămâne în minister, deși ALDE a ieșit de la guvernare.

„Nu pot însă să nu remarc oportunismul care ne înconjoară în această perioadă. Ori de câte ori apare un context prielnic, există întotdeauna diverși care se cațără politic pe el și uită complet ce ar trebui cu toții să facem pentru România. Este expresia unei lipse de responsabilitate și a unei disperări care fac rău țării, fac rău oamenilor și trebuie să înceteze.

Îi mulțumesc doamnei Ramona Mănescu pentru că a dat dovadă de asumare și maturitate, prin decizia sa de a pune pe primul loc interesul românilor. Dacă ALDE ar fi avut mai mulți ca doamna Mănescu, astăzi nu ne-am fi aflat aici. Le mulțumesc și celorlalți membri ai guvernului care au demonstrat maturitate în situația de față.”, a menționat liderul PSD.

Premierul a anunțat că va merge mai departe, cu o nouă echipa guvernamentală, pentru a îndeplini promisiunile.

„Cunosc personal mulți oameni responsabili, nu doar în PSD, ci și în celelalte partide, care se identifică cu această atitudine a noastră. Cu o nouă echipă guvernamentală, vom merge înainte pentru a ne îndeplini promisiunile. Cine nu are curaj să își asume guvernarea, n-ar trebui să aibă nici curajul de a veni și a mai cere voturi vreodată.

Sunt multe de făcut și noi vom rămâne aici, să le facem. Celorlalți le dorim succes în campanie. Eu rămân în continuare alături de români, pentru că oamenii merită lideri maturi și responsabili.”, a încheiat Dăncilă.

Foto: Inquam photo/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *