Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Viktor Orban, salvat de la înec de un jurnalist

By news.ro , in Stirile zilei , at 8 august 2022

Un jurnalist local l-a salvat pe premierul ungar Viktor Orban în largul coastei croate, când barca sa gonflabilă a început să piardă aer şi era în pericol să se scufunde, a relatat publicaţia Slobodna Dalmacija, făcând referire şi la declaraţii în care şeful Guvernului de la Budapesta îi îndemna pe maghiari să aleagă Lacul Balaton în locul Mării Adriatice.

Incidentul a avut loc în weekend într-un golf de pe insula Vis de pe coasta Dalmaţiei.

„S-a stricat barca, aşa că l-am dus pe el, pe soţia lui şi pe garda lui de corp la mal”, a declarat jurnalistul Boris Vrkic pentru ziarul Slobodna Dalmacija.

Vrkic, care a lucrat pentru Slobodna Dalmacija, s-a fotografiat alături de politicianul maghiar.

Orban era într-o dispoziţie bună în pofida incidentului şi a mers apoi la un restaurant, a continuat Vrkic.

Slobodna Dalmacija îşi începe relatarea amintind de o declaraţie a lui Orban din luna iulie, în care îndemna maghiarii să opteze mai degrabă pentru lacul ungar Balaton decât pentru Marea Adriatică, descurajându-şi astfel compatrioţii să îşi petreacă vacanţele pe coasta croată.

O altă declaraţie invocată de publicaţie este cea în care Orban susţinea că Ungaria nu ar fi avut probleme cu embargoul privind importurile de petrol rusesc, dacă marea nu i-ar fi fost luată.

„Cei care au mare şi porturi au posibilitatea să aducă rezervoare petroliere. Dacă marea nu ne-ar fi fost luată, am avea şi porturi”, a spus premierul ungar.

Foto: Inquam Photos / Laszlo Beliczay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW