Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

VIDEO Polițiștii din Botoșani au demarat o anchetă după ce mai multe cadre medicale și pacienți infectați cu Covid-19 s-au distrat și au cântat „Imnul Coronavirus”

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 9 mai 2020 Etichete: , ,

Polițiștii au demarat o anchetă pentru zădărnicirea combaterii bolilor în Botoșani după ce mai multe cadre medicale diagnosticate cu coronavirus și internate pe Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” s-au adunat într-un salon și au început să cânte.

Un clip video postat pe rețelele de socializare s-a viralizat imediat. În video apar mai multe persoane, infectate cu Covid-19, care parodiază piesa „Hai la Botoșani”!.

„Hai, hai, hai la Botoșani, măi, / Hai, hai, cu salvarea, hai. Aici noi ne-am cazat, chiar nimic nu am mâncat / dar a venit domn Costel / șeful nostru mititel / Ne-a adus pită și cu ciorba / ca să ne întărim la vorbă / piept de pui și cu salată / s-avem după ce bea apă”, cântă amuzați oamenii din salon, scrie  stiri.botosani.ro.

Imaginile nu au provocat amuzamentul celor care au privit filmuletu, ci indignarea lor.

Reprezentanții IPJ Botoșani s-au autosesizat. Ancheta se desfășoară in rem, urmând ca fiecare persoană participată la gestul respectiv să fie identificată și audiată.

„Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. În continuare se efectuează cercetări pentru această faptă, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu.

Așa-i covid 19 rușine pentru cea mai mare minciună păcat ca mor oameni de cancer si de alte boli care nu-i tratează…

Publicată de Cristina Vornicu pe Vineri, 8 mai 2020

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *