Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

VIDEO Pasajul Doamna Ghica, la un pas de finalizare. Nicușor Dan: Au fost montați stâlpii de iluminat

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 august 2023 Etichete: , , ,

Peste aproximativ o lună, Primăria Capitalei ar trebui să inaugureze pasajul Doamna Ghica, primul mare obiectiv de infrastructură din mandatul lui Nicușor Dan. Potrivit unui anunț făcut de edil miercuri, 16 august, compania municipală Trustul de Clădiri Metropolitane a finalizat montarea stâlpilor de iluminat, iar în aceste zile lucrează la așternerea ultimului strat de asfalt. Urmează montarea parapetului median tip Jersey și trasarea marcajelor rutiere. 

„Lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt tot mai aproape de final. Au fost montați stâlpii de iluminat și se lucrează la finalizarea ultimului strat de asfalt. Urmează trasarea marcajului rutier și instalarea parapetelor New Jersey”, a transmis primarul general.

Pasajul Doamna Ghica, una din cele mai mari lucrări de infrastructură din București, va realiza legătura dintre nordul și estul Capitalei. Noul pod va asigura continuitatea traficului pe strada Doamna Ghica peste Șoseaua Colentina, pe care o supratraversează.

Scurt istoric al Pasajului Doamna Ghica

În mai 2019, Primăria Capitalei, condusă la acea vreme de Gabriela Firea, a încheiat cu contract de proiectare și execuție cu Trustul de Clădiri Metropolitane pentru construirea unui pasaj care să degreveze traficul din intersecția Străzii Doamna Ghica cu Șoseaua Colentina. Termenul de predare era de 15 luni (3 luni proiectare și 12 luni execuție). Lungimea proiectului este de aproximativ 1 kilometru, iar pasaj metalic și rampele au 408 metri lungime cu patru benzi (două benzi de circulație pe sens de câte 3,5 metri).

Lucrările au avansat cu mare dificultate, de vină fiind capacitatea slabă a constructorului, dar și problemele legate de plăți, în condițiile în care conturile Primăriei Capitalei fuseseră poprite de familia Constanda. Asta nu a împiedicat-o pe Gabriela Firea să promită darea în exploatare până în ultimele zile de mandat.

În momentul în care Nicușor Dan a intrat în primărie, spre finalul anului 2020, stadiul lucrărilor era de 48,75%, în vreme ce municipalitatea achitase doar 20% din valoarea întregului contract.

După deblocarea conturilor, Primăria Capitalei și-a reluat plățile către TCM iar lucrările au început, însă ritmul a fost extrem de lent. În plus, piesa principală a pasajului, tablierul metalic, lipsea.

TCM a încercat să o achiziționeze de pe piața liberă, încă din timpul mandatului Gabrielei Firea, însă licitația s-a anulat. Apoi a organizat o nouă licitație, de data aceasta în mandatul lui Nicușor Dan, însă și aceasta a fost fără succes. Abia la a treia încercare, compania municipală a reușit încheierea contractului cu o firmă din Italia.

Comentarii