Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


VIDEO Klaus Iohannis, la inaugurarea tronsonului de autostradă Iernut-Chețani: Am venit pentru a da semnalul că trebuie să lucrăm mai repede / Am aşteptări foarte mari de la Guvern

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 18 septembrie 2020 Etichete: ,

În discursul ținut cu ocazia inaugurării tronsonului Iernut-Chețani (17,9 km), parte din Autostrada Transilvania, președintele Klaus Iohannis a subliniat încă odată importanța urgentării proiectelor de infrastructură mare de transport și a transmis că are mari așteptări din partea Guvernului și a constructorilor.

„Este evident că infrastructura din România a rămas mult în urmă. Nu vreau să detaliez iarăşi de ce s-a rămas în urmă, cred că prin jurul meu sunt oameni care ştiu cu toţii că, de fapt, nu s-a prea vrut să se dezvolte infrastructura şi acum această paradigmă s-a schimbat, acum se vrea. Vă rog să înţelegeţi bine de ce sunt eu aici astăzi. Nu am venit pentru festivisme şi nu am venit pentru a încheia ceva, am venit pentru a da un semnal. Am venit pentru a da semnalul că trebuie să lucrăm mai repede, trebuie să ne ţinem de termene şi trebuie să avansăm mult mai repede cu lucrările de infrastructură. Acest eveniment nu este un punct terminus, acest eveniment este un punct intermediar, fiindcă mai avem foarte mult de lucru în România”, a afirmat Klaus Iohannis.

Totodată, șeful statului a arătat spre fondurile europene ca principală sursă de finanțare pentru principalele proiecte de infrastructură mare.

„Aici este nevoie de foarte mută implicare şi aici am eu aşteptări foarte mari de la Guvern şi de la constructori să facem paşi importanţi. Deci, acest eveniment vrea să arate că ne dăm seama de importanţa acestor lucrări şi ne dăm seama că trebuie să schimbăm ritmul, trebuie să meargă totul mult mai repede. Avem nevoie de infrastructură. Pentru asta, sigur, avem nevoie de finanţare, dar iată că deja fondurile europene sunt pregătite, lucrările trebuie să fie pregătite şi aceste proiecte de infrastructură mare vor fi imboldul cu care economia României se va relansa semnificativ. Prezenţa mea astăzi aici vrea să arate că mă interesează şi voi rămâne conectat la aceste proiecte, voi rămâne conectat fiindcă îmi dau seama de importanţa lor”, a afirmat Iohannis.

CITEȘTE ȘI: Autostrada Transilvania | Tronsonul Iernut-Chețani, în lungime de circa 18 km, inaugurat în prezența președintelui Iohannis

Sursa foto: presidency.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *